Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , El Mundo Atletico, Il Romanista, El 9, Fanatik, Fotomac, Kicker , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Daily Mail, Bild, France Football, Super Deporte , Le Parisien, La Derniere Heure, Ole, Lance, El Grafico, Estadio
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Rîndurile ce urmează se vor un omagiu pentru una dintre cele mai frumoase figuri ce au populat fotbalul în ultimii 20 de ani. E vorba de Raul. Raul Gonzales Blanco. Sau RAUL GONZALES-GRANDE, cum am văzut undeva în presa spaniolă. Mereu luptător împotriva destinului, mereu în căutarea autodepăşirii, Raul a căutat mai mereu imposibilul. Cîteodată imposibilul a devenit posibil în ceea ce-l privește.
”Merită un stadion plin de recunoștință”. E mesajul ce mi-a rămas în cap la momentul retragerii lui Hagi. Pe undeva, l-aș compara pe Hagi cu Raul, ceea ce a făcut Hagi pentru fotbalul românesc, pe care l-a ținut în spate ani buni, asemînîndu-se cu cea ce a făcut Raul pentru Real Madrid. Hagi nu merită în nici un caz ironiile care îi sînt adresate azi, multe din partea unor ziariști ale căror unice realizări, comparativ cu Hagi, sînt doar niște atacuri de panică, la fel cum Raul nu merita felul în care s-a despărțit, sau a fost despărțit, de marea iubire a vieții sale, Real Madrid.
Am tot fost întrebat în legătură cu simpatiile mele fotbalistice. Am spus la un moment dat despre Pirlo. Despre Ronaldinho, pe care aproape că l-am idolatrizat. Despre Ronaldo cel brazilian, ”Ronaldo Întîiul”, pe care l-am văzut pe viu debutînd la Barcelona, în 1996, într-o Supercupă a Spaniei jucată cu Atletico, pe ”Montjuic”, și al cărui viitor strălucit l-am intuit și l-am pronosticat celor apropiați. Am spus Ronaldo cel brazilian pentru că nu mi se pare corect față de Cristiano Ronaldo, pe care l-am cunoscut de asemenea, pe cînd era mai mic și juca la Sporting cu Marius Niculae, să se vorbească despre ”Adevăratul Ronaldo” și o așa zisă copie. Cristiano n-are nici o vină că e mai tînăr decît Ronaldo brazilianul, iar a încerca să-i compari pe cei doi mi se pare un demers de prost gust, căci n-au nici o legătură unul cu altul. Mi-a mai plăcut și Beckham, pe care l-am considerat primul fotbalist universal și la care am admirat mereu știința de a se comporta în societate.
Și, da, mi-a plăcut foarte mult Raul. Despre toți cei de mai sus am scris pe acest blog și nu o dată. Despre unii cu siguranță că o voi mai face, despre alții poate că nu. Despre Raul n-am scris niciodată. Și mi se pare nedrept să nu se regăsească printre tags-urile mele. Iată că o fac acum, poate prea tîrziu, poate la fel de tîrziu ca și festivitățile pe care i le-a dedicat Realul, dar mai bine mai tîrziu decît niciodată.
Vine un moment în viaţă cînd trebui să ştii să spui stop. Cei care ştiu cînd să se oprească sînt cei a căror imagine va rămîne mereu albă, insesizabil estompată de griul momentelor neplăcute, inevitabile în partea de final a oricărei cariere, atunci cînd anii încep să cîntăreasca mai mult decît calităţile, iar dorinţa nu mai poate ţine locul putinţei. Raul a știut să spună stop, a știut să pună un stop în cariera sa. S-a întămplat atunci cînd a plecat de la Real Madrid.
În acel moment, “RAUL Madrid” s-a desfiinţat. A rămas doar Real Madrid, cel mai mare club al secolului trecut, brandul numărul 1 din fotbalul mondial, dar emblema sa de pînă atunci a plecat. Sau i s-a sugerat să o facă, iar el a acceptat elegant, ca un cavaler ce-a fost în toată cariera sa colosala, în care n-am aflat ce tip de fotomodel ar agrea în patul său, ce maşină şi-a mai luat, ce tatuaj sau freză şi-a mai făcut ori care este marca de chiloţi care i se potriveşte cel mai bine, la ce ceas se uită cînd se trezeşte ori ce gel de păr foloseşte. Raul a făcut bani, şi nu puţini, jucînd, marcînd goluri după goluri, rupîndu-şi picioarele la propriu pentru albul clubului de suflet, punîndu-şi numele şi, pînă la urmă, viaţa la dispoziţia unei entităţi ce înseamnă, în primul rînd, milioane de suporteri pe toată planeta. Iar în plan personal, pe care s-a sfiit mereu să-l afişeze, e un model agreat şi apreciat de toată lumea. O căsnicie fără pată, 5 copii şi nici o legendă deochiată.
Despre Raul se pot spune multe. Fiecare are propria caracterizare, fiecare are propria impresie. Unanimă este însă aprecierea pe care întreaga Spanie a simţit nevoia să o aducă acestui jucător care, într-o perioadă cînd “naţionala” iberică nu era cea mai bună din lume, a fost “El Siete de Espana”, şeptarul care stingea orgoliile şi strîngea speranţele în jurul numelui său.
Despre Raul se pot scrie multe. E de ajuns să priviţi cifrele sale ca sa aveţi imaginea unui fotbalist adevărat. Iar dacă va avea cineva curiozitatea să afle cîte dintre golurile lui Raul au fost decisive ar descoperi adevărata explicaţie a sintagmei “Raul Madrid”. Continuată apoi cu la fel de mare succes la Schalke, unde a ales să-și continue cariera europeană și să se reinventeze. Cu toate astea, Raul n-a fost niciodată Balonul de Aur, deşi a avut 6 nominalizări, n-a fost campion european şi nici mondial, deşi a jucat 102 meciuri pentru Spania. Cîteodată viaţa nu-ţi aduce chiar toate recompensele pe care le meriţi.
A primit-o însă într-o zi călduroasă de vară, la Madrid, pe stadionul vieții sale. Un stadion plin de recunoștință, care l-a regăsit pe Raul așa cum îl știa, așa cum îl iubise, așa cum ar fi vrut să-l iubească la infinit. A fost căpitanul Madridului, iar căpitanul de azi, Iker, i-a oferit banderola. A fost șeptarul de legendă al Madridului, iar șeptarul de azi, Cristiano, i-a oferit tricoul său. A fost regele Madridului, iar Regele Spaniei n-a putut să lipsească de la această gală.
A fost sufletul Madridului, iar madrilenii și-au deschis sufletul și l-au primit acolo, pentru totdeauna.
Hasta siempre, comandante!
Pentru final, vă recomand să pierdeți cîteva zeci de minute și să vizionați filmele de mai jos. Și să-l redescoperiți pe Raul. Așa cum a fost și, poate, așa cum nu va mai exista vreodată un altul.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , El Mundo Atletico, Il Romanista, El 9, Fanatik, Fotomac, Kicker , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Daily Mail, Bild, France Football, Super Deporte , Le Parisien, La Derniere Heure, Ole, Lance, El Grafico, Estadio
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Dacă doriți să citiți variantele on-line ale acestor publicații, o puteți face cu un simplu click pe fiecare nume în parte.
Marca , As , El Mundo Deportivo , Sport , L`Equipe , Gazzetta dello Sport , TuttoSport , Corierre dello Sport , O Jogo , A Bola , El Mundo Atletico, Il Romanista, El 9, Fanatik, Fotomac, Kicker , Daily Star, Daily Mirror, The Sun, Daily Mail, Bild, France Football, Super Deporte , Le Parisien, La Derniere Heure, Ole, Lance, El Grafico, Estadio
Majoritatea au un conținut diferit pe on-line față de ediția tipărită, dar există la unele și posibilitatea, contra-cost, de a citi ”ziarul” in format pdf.
Grele sînt serile astea de Champions League cînd ai de ales între trei meciuri și nu știi la care să te uiți mai întîi! La fel de grea este, vă rog să mă credeți, și varianta de a privi la toate 3 meciurile în același timp. Cam așa încercăm noi să facem la Euro Fotbal, însă dacă nu-ți propui să te concentrezi pe un singur monitor din cele 3 montate unul lîngă altul riști să nu mai înțelegi nimic.
Marți seară îmi propusesem să văd PSV-Milan. Am și văzut cîte ceva, destul de puțin totuși, căci am rămas mult mai mult fixat pe partida de la Lyon. Vorbisem mult cu Gică Craioveanu despre Real Sociedad și m-a contaminat cu optimismul său în legătură cu această echipă. Voiam să văd dacă are dreptate, parcă pe undeva mă încerca și senzația de a-l contrazice într-un fel. Nu mă gîndeam că Lyon, la experiența sa și la avansul de o partidă oficială în campionat față de basci, va fi subordonată în asemenea mod, asta ca să folosesc o expresie favorită a altui invitat permanent al emisiunii, Ilie Dumitrescu.
Lyon a fost surpiza negativă. O echipă previzibilă, cu un Gonalons primind aproape mereu cu spatele la poartă, cu un Grenier, care mie mi se pare că joacă pe altă poziție decît ar trebui, și cu un Gurcouff ce reprezintă din ce în ce mai mult esența metaforii cu trenul succesul care trece o singură dată prin gara vieții tale, iar dacă l-ai pierdut, altă șansă greu va mai veni. Pentru Gurcouff, trenul succesului s-a numit Milan, din care a decis, prost inspirat sau prost sfătuit, să coboare. De la AC Milan nu pleci decît dacă vrea AC Milan cu tot dinadinsul să te dea, dacă nu mă credeți întrebați-l pe Contra, care consideră și acum că pecarea de la Milan a fost greșeala vieții sale.
Lyon a jucat puțin în acest meci, atît timp cît a avut timp permisiunea celor de la Sociedad. O porțiune din repriza a doua, cînd rezultatul final a stat un pic sub semnul întrebării. A venit însă golul de 2-0, o operă de artă a lui Seferovici, care a pus ordine în lucruri. Putea fi mai rău, căci în 10 oameni Lyon a riscat mult, însă chiar și așa, cu această rentă, plus absența lui Bisevac în retur, foarte importantă într-un angrenaj ca al francezilor destul de puțin populat în efectiv față de alți ani, ar trebui să fie decisiv. Nu e sută la sută, căci un gol al Lyon-ului ar pune multă presiune pe o echipă bască încă neexperimentată, dar e limpede acum cine e marea favorită.
Și asta nu neapărat din pricina rezultatului. Real Sociedad a jucat admirabil, neașteptat de bine pentru o echipă care și-a pierdut antrenorul, și-a pierdut reperul la mijlocul terenului, pe Illaramendi, și-l avea accidentat pe un alt jucător important, Mikel Gonzales. Mi-a plăcut Seferovici, Gică Craioveanu mă avertizase că s-a integrat perfect în jocul Realului însă l-am bănuit de un ușor subiectivism. Nici vorbă însă, Seferovici, al cărui trecut fotbalistic e departe de a fi spectaculos, a părut că face parte din angrenaj de cînd lumea. Nu-i fotbalist de atac pozițional, de aceea jocul în viteză al bascilor îi vine de minune.
Mi-a mai plăcut Inigo Martinez. Fix în naționala de tineret a Spaniei, tinde să devină unul dintre fundașii de clasă ai fotbalului iberic. Și mi se pare ciudat că Barcelona, de exemplu, nu se gîndește la el în tentativa deja plicticoasă, de ani buni, de a găsi un fundaș care să-l înlocuiască pe Puyol. Griezman a fost și el remarcabil, un gol de tipul celui dat de el se vede rar, dar a fost mult mai util în jocul fără minge francezul decît acea reușită, care ia ochii.
Și mi-a mai plăcut Vela. E un talent pur, pe care Arsenal l-a scăpat printre degete. Nu i-aș face proces de intenție lui Wenger și-n acest caz, are alsacianul destule reproșuri pe cap, căci atunci cînd Vela era pe la Arsenal concurența în zona lui de acțiune era feroce, iar era foarte tînăr. La Sociedad s-a regăsit, și-a redescoperit calitățile și a beneficiat și de o conjunctură favorabilă, căci are libertatea de a ieși, uneori, din rigorile tactice.
În concluzie, mi-a plăcut Real Sociedad în întregime. A arătat ca o trupă cu multă personalitate, avînd un antrenor bine pregătit și informat, ale cărui mutări au părut urmare a unui studiu bine făcut al adversarului. Inclusiv introducerea lui Granero, care mie iniția nu mi-a plăcut, dar apoi am înțeles-o, căci Granero face parte din acea categorie de fotbaliști importanți prin experiența și știința jocului de care dispune.
Două vorbe și despre PSV-Milan. Atît cît am apucat să văd. Remarcabilă politica olandezilor de a merge pînă la obsesie pe mîna tinerilor. Cred că e țara din Europa care are cel mai mult curaj, fotbalistic vorbind, de a arunca tinerii în luptă. Tinerii au dezavantajele lor, vezi golul Milanului, care în fața unei echipe cu experiența milanezilor n-avea cum să nu se vadă, însă au de partea lor entuziasmul și acea putere de a o lua de la capăt, pe care doar tinerețea ți-o oferă. Presa italiană, cu stilul său pragmatic de a analiza fotbalul, tratează egalul ca pe o mare izbîndă, ceea ce poate și e, căci Milan n-a jucat nici un meci oficial pînă marți. Returul nu-i deloc simplu pentru Milan, căci puștii lui Cocu par și sînt capabili de multe suprize. Pînă miercurea viitoare, Milanul va mai acumula cîte ceva, căci începe și Serie A, dar Allegri va trebui să facă apel cu multă asiduitate la experiența băieților lui pentru a gestiona un meci ce poate oricînd aluneca pe o pantă complicată.
Caută-mă!