UN ”DERBY D`ITALIA” FĂRĂ MARJĂ DE EROARE PENTRU JUVENTUS

UN ”DERBY D`ITALIA” FĂRĂ MARJĂ DE EROARE PENTRU JUVENTUS

”Derby d’Italia” este cel mai important reper fotbalistic al zilei de azi. Inter și Juventus se confruntă la Milano cu o diferență de 8 puncte în favoarea gazdelor, ceea ce înseamnă că Juve are destul de puțină marjă de eroare, căci o diferență de 11 puncte nu-i chiar așa de ușor de remontat. Foarte interesant e și duelul dintre Napoli și Fiorentina, cu liderul surpriză din Serie A deplasîndu-se pe un teren complicat. În Spania, e rîndul lui Atletico să reacționeze la victoriile la scor obținute sîmbătă de Real Madrid și Barcelona. Iar în România, Steaua se deplasează pe un teren dificil, la Ploiești, terenul părînd a fi însă cel mai dificil adversar al bucureștenilor în această partidă, căci Petrolul e departe de zilele bune din trecut.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

STUTTGART – INGOLSTADT

Abia salvată de la retrogradare ediția trecută, Stuttgart tot nu s-a pus pe picioare. După 8 runde ocupă locul 18, ultimul. Cele patru puncte le-a strîns în trecutele trei runde, numai din deplasare, deoarece pe teren propriu a pierdut mereu în patru partide, încasînd și 11 goluri. Formația șvabă are de departe cea mai slabă apărare, învinsă de 19 ori. Nu a fost duel în care să nu fie bătută.

În schimb, Ingolstadt nu a cedat deloc pe teren străin, unde a realizat trei victorii cu 1-0 și un egal, 1-1. Nou-promovata a terminat 7 din cele 8 meciuri cu scoruri la zero, de o parte ori de alta. Ultimul succes, 2-0 acasă cu Frankfurt, a fost și cel mai detașat. Rezultatele și cele 14 puncte au propulsat-o pe locul 6, de Europa League. Trei dintre cele șase reușite le-a dat între minutele 75 și 90. Stuttgart a punctat mai mult în finalul primei reprize.

Pentru acest duel în premieră, gazdele nu-i au la dispoziție pe Langerak, Gentner, Kostici, Ginczek, R. Kruse, toți accidentați. Dincolo lipsesc Ortag, Danilo, Cohen, Multhaup, Roger.

AICI GĂSIȚI COTELE LA STUTTGART – INGOLSTADT

NAPOLI – FIORENTINA

Două dintre cele mai în formă echipe se înfruntă pe ”San Paolo”. Învinsă doar în etapa inaugurală, Napoli a obținut trei victorii și o remiză în ultimele patru etape, cu un singur gol încasat, în precedenta trecînd de Milan chiar pe ”San Siro” cu 4-0. Seria a ajutat-o să urce pe locul 6, cu 12 puncte în 7 runde.

Fiorentina stă mai bine. Cu excepția disputei din deplasare cu FC Torino, 1-3, gruparea Viola a triumfat pe linie, iar impunătorul 4-1 pe terenul Interului a dus-o la șefie. Cu doar un gol luat de 5 jocuri, are cea mai bună defensivă, condusă dintre buturi de Ciprian Tătărușanu, iar atacul a marcat în fiecare rundă.

Dată fiind importanța partidei, antrenorul napoletan Maurizio Sarri  a urmărit ore în șir înregistrări cu meciuri ale Fiorentinei în încercarea de a despista măsurile pentru a contracara desele schimbări de modul  efectuate de Paulo Sousa. Acasă, echipa sa are o remiză și două succese.

Două triumfuri a realizat Napoli în ediția precedentă, 1-0 la Florența și 3-0 pe teren propriu. Ultima victorie a Violei pe ”San Paolo” datează din martie 2014, 1-0. Acum, primii marcatori sînt Higuain, Insigne, cîte 5 goluri, respectiv Kalinici (4) și Ilicici (3). Fiecare echipă înscrie des în primele 15 minute.

Nimeni nu lipsește de la gazde. Florentinii, în schimb, nu se bazează pe Bakici, Gilberto, Pasqual, toți accidentați.

nap-fiore

 AICI GĂSIȚI COTELE LA NAPOLI – FIORENTINA

INTER MILANO – JUVENTUS

După un start fulminant, numai victorii în primele 5 etape (toate la limită), Inter  a început să dea rateuri. Întîi a pierdut acasă cu Fiorentina (1-4), după care a remizat pe terenul Sampdoriei, 1-1. Totuși, ”nerazzurri” sînt pe locul 2, la două puncte de liderul din Florența.

Dimpotrivă, Juventus a început șchiopătînd și a continuat tot așa. Abia ce și-a trecut în cont al doilea triumf, 3-1 cu Bologna, primul meci cînd și-a arătat valoarea așteptată. Oricum, elevii lui Massimiliano Allegri se găsesc pe o poziție surprinzător de modestă, a 12-a. În deplasare au o victorie, 2-0 cu Genoa, și două înfrîngeri, cu AS Roma și Napoli, ambele cu 2-1. Niciodată nu a cedat cu Cuadrado titular.

1-1  la Torino și 2-1 pentru Juventus la Milano au fost scorurile din sezonul trecut. Precedentul succes al Interului contra ”Bătrînei Doamne” s-a consemnat în noiembrie 2012, 3-1 ”afară”, cu Mourinho pe bancă.

Ambele formații au înscris trei sferturi dintre golurile lor între minutele 75 și 90. Principalii marcatori sînt Jovetici, respectiv Dybala, fiecare cu cîte trei goluri. Totodată, interistul Icardi și-a făcut o victimă favorită din Juventus, contra căreia a punctat de 6 ori.

Unicul absent din trupa lui Roberto Mancini este fundașul Vidici, accidentat. Ljajici s-a plîns de dureri musculare, dar e recuperabil. De la torinezi lipsesc Caceres și Lichtsteiner, însă s-au refăcut Morata și Pogba, nefiind exclusă nici revenirea lui Marchisio printre titulari. Mandzukic va fi rezervă.

int-juv

AICI GĂSIȚI COTELE LA INTER – JUVENTUS

REAL SOCIEDAD – ATLETICO

Greu se descurcă Real Sociedad în disputele cu Atletico. În ultimele 10 meciuri directe, formația din San Sebastian nu a putut să se impună decît de două ori, în rest au fost un egal și 7 înfrîngeri. Notabil, madrilenii au triumfat în patru din precedentele 5 vizite pe ”Anoeta”.

Bascii oricum au probleme acasă, unde încă nu au cîștigat în actuala stagiune. Au înregistrat numai două remize albe și un eșec, unicul succes fiind tranșat ”afară”, la Granada. Ofensiva îi dă cele mai multe bătăti de cap antrenorului David Moyes, deoarece nu a marcat decît de 6 ori. 5 dintre goluri le-a semnat numai Agirretxe, ceea ce înseamnă un procentaj de 83 la sută, cel mai ridicat al unui jucător în actuala ediție din Primera.

De pe teren străin, Atletico s-a întors cu două triumfuri și un eșec, la Villarreal. Cele patru goluri le-a încasat în trei meciuri: două cu Barcelona și cîte unul cu Real și Villarreal. Iar trei din cele 10 reușite au venit cu execuții din afara careului, fiind prima la acest capitol. Pînă acum, oamenii lui Diego Simeone au deja două înfrîngeri, tot atîtea cîte au suferit în întreg returul trecut.

Stagiunea trecută, fiecare a fost mai bună în propriul fief. Real Sociedad a cîștigat cu 2-1, Atletico și-a luat revanșa cu 2-0.

AICI GĂSIȚI COTELE LA REAL SOCIEDAD – ATLETICO MADRID

PETROLUL – STEAUA

Duelul extremelor la Ploiești. Petrolul se găsește pe ultimul loc, cu doar trei puncte, fiind trasă în jos și de penalizarea de șase puncte dictată din rațiuni financiare. O singură victorie are, 3-1 cu Botoșani pe 14 august. De atunci, acasă a mai înregistrat 3 egaluri cu 1-1 și două înfrîngeri cu 1-0. După al doilea eșec stagional, 0-1 la Timișoara, Steaua s-a trezit și a cîștigat pe linie în următoarele trei runde. Seria a ajutat-o să urce pe poziția secundă după 13 meciuri, cu 25 de puncte, două sub liderul Astra.

Turul din București s-a terminat 0-0. Sezonul precedent au existat patru dueluri între Petrolul și Steaua: 1-0 și 2-3 în Liga 1, fiecare învingînd în deplasare, plus 1-1 și 1-3 în Cupă.

După ce multă vreme a avut necazuri cu desele accidentări, ploieștenii nu-l pierd acum decît pe Farina. Marinescu, Ropotan, Tamuz, Moussa, Faug-Porret revin după accidentări, iar Varga și Peteleu au scăpat de suspendări. Steaua nu are probleme importante de efectiv.

O mare grijă o reprezintă suprafața de joc. Gazonul stadionului ”Ilie Oană” lipsește pe multe porțiuni, iar ploile recente l-au afectat și mai tare. Din acest motiv, antrenorul Eusebiu Tudor a făcut ședințe de pregătire în sală și pe terenul sintetic din Centrul Olimpic de la Izvorani.

”Ce antrenez eu mai e valabil doar 30 la sută pe un asemenea teren. Nici în Divizia C nu există altul mai prost”, s-a plîns tehnicianul Petrolului. L-a completat mijlocașul stelist Lucian Filip: ”Meciul va fi greu și din cauza gazonului. Jocul nostru nu poate crește în valoare și din această cauză”. Pe de altă parte, acesta a indicat că ”ne convine mai mult noul sistem 4-3-3 impus de Mirel Rădoi. Avem un joc mai bun, mai eficient”.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA PETROLUL – STEAUA

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă