AZI, MECIURI DE EUROPA LEAGUE CU MIROS DE CHAMPIONS LEAGUE

AZI, MECIURI DE EUROPA LEAGUE CU MIROS DE CHAMPIONS LEAGUE

Revine și Europa League în actualitate și parcă o face cu dispute mai interesante decît în alți ani. Sînt cîteva dueluri de Champions League în această fază, destul de timpurie totuși, a competiției, gen Dortmund-Porto, Napoli-Villarreal, Fiorentina-Tottenham, chiar Marseille-Bilbao sau Sporting-Leverkusen, duble extrem de promițătoare, din care singurul regret e dat de faptul că la fiecare trebuie să iasă cîte o echipă din cursă.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

FIORENTINA – TOTTENHAM, ora 20:00

fiore-tottFiorentina încearcă să repete isprava din sezonul trecut. Atunci, tot în ”16”-imile Europa League, formația italiană a învins-o pe Tottenham cu 2-0, victorie care a calificat-o în ”optimi” deoarece turul de la Londra se terminase 1-1. Alt avantaj moral: Viola nu a pierdut niciodată în cinci meciuri acasă contra echipelor din Anglia, cu patru victorii și un egal. În schimb, Spurs s-a impus o dată în 7 vizite în Italia, 1-0 cu Milan în ”optimile” Ligii din februarie 2011 (0-0 în retur). Cu excepția duelului anterior cu Fiorentina, s-a calificat mereu în celelalte trei dispute eliminatorii în dublă manșă împotriva formațiilor peninsulare.

Pe locul 3 în Seria A, Viola nu a mai pierdut de 5 partide, intercalînd cîte un succes pe teren propriu cu cîte o remiză în deplasare, în ultimul joc bătînd Interul (2-1). Pe ”Artemio Franchi” a obținut trei triumfuri la rînd, cu cîte două goluri date, după precedenta înfrîngere, 1-3 cu Lazio. În grupa sa din EL a pierdut primele două confruntări de acasă, cîștigînd-o doar pe ultima, 1-0 cu Belenenses.

Pe poziția secundă în Premier League, cu 51 de puncte, două sub liderul Leicester, și cu cea mai bună apărare, 20 de goluri luate, Tottenham a obținut o victorie importantă în week-end-ul trecut, 2-1 la Manchester cu City. A fost al 7-lea triumf consecutiv,în toate competițiile, de la precedentul insucces, 0-1 pe propria arenă cu Leicester.”Afară” nu a mai cedat de 12 jocuri, după 1-2 cu Anderlecht în grupa G din Europa League, pe care a cîștigat-o, de pe teren străin venind cu 4 puncte: 1-0 la Qarabag o singura victorie din anterioarele cinci vizite făcute în întrecerile continentale. Londonezii se găsesc în ”16”-imile întrecerii pentru al 4-lea sezon consecutiv.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA FIORENTINA – TOTTENHAM

BORUSSIA DORTMUND – FC PORTO, ora 20:00

Niciodată nu a pierdut Dortmund pe teren propriu contra formațiilor portugheze. Pînă acum au avut loc trei astfel de dueluri, unul cu Benfica și două cu Boavista, iar galben-negrii nu au iertat nimic, cu trei victorii și golaveraj 10-2. Cu FC Porto, adversara din ”16”-imile Europa League, are o dispută în premieră. Lusitanii au un bilanț de 3-4-7 în Germania, însă ultima vizită s-a terminat dezastruos: 1-6 cu Bayern în ”sferturile” ediției trecute din Ligă, după 3-1 în prima manșă.

por-borAvînd cel mai bun atac din Bundesliga (53 de reușite), unde ocupă locul 2, Borussia este fără eșec de 5 meciuri (4 succese). Recentul 0-0 cu Hertha de la Berlin a devenit doar a 3-a partidă din cele 35 stagionale în care nu a putut să înscrie. Acasă nu a pierdut decît o dată, 0-1 cu PAOK în grupa C din Europa League, pe care a terminat-o pe poziția secundă, după ce a pierdut ultimele două etape fără să marcheze. În rest, pe propria arenă a realizat 14 triumfuri și o remiză.

Sosită din Champions League, unde a terminat pe locul 3 în grupă după ce a fost învinsă în ultimele două runde cu același 2-0, FC Porto tocmai a schimbat liderul în Portugalia prin succesul de pe terenul Benficăi, 2-1. În campionat ocupă a treia treaptă, cu 49 de puncte (6 sub Sporting), contînd pe a doua defensivă și al 3-lea atac, golaveraj 43-15. Două eșecuri a suferit în precedentele cinci partide din toate competițiile. Alb-albaștrii s-au impus în trecutele trei deplasări, după ce cedaseră alte trei jocuri la rînd, toate la zero.

Gazdele nu se pot baza pe Nuri Sahin, dar contează pe refacerea lui Sven Bender. Cei din Porto l-au recuperat pe Marcano, doar Bueno rămînînd indisponibil. În plus, antrenorul Jose Peseiro a chemat trei jucători de la echipa a doua.

  AICI GĂSIȚI COTELE LA BORUSSIA DORTMUND – FC PORTO

VILLARREAL – NAPOLI, ora 20:00

Patru întîlniri au mai avut loc între Villarreal și Napoli și toate în 2011. Prima confruntare s-a desfășurat în februarie, exact în ”16”-imile Europa League precum acum, cu gruparea spaniolă triumfătoare: 2-1 acasă, 0-0 pe ”San Paolo”. În toamnă, dar în grupele Champions League, italienii și-au luat revanșa printr-un dublu 2-0. Trei din cele cinci goluri ale napoletanilor le-a semnat slovacul Marek Hamsik. Eșecul contra lor este unicul încasat de ”Submarinul galben” pe ”El Madrigal” în fața formațiilor italiene, pe lîngă 6 victorii și o remiză. În schimb, în Spania, trupa de lîngă Vezuviu a înregistrat două triumfuri și trei insuccese.

Pe locul 4 în Primera, cu a doua defensivă, dar și cel mai slab atac din primele 10 clasate, golaveraj 30-18, Villarreal este imbatabilă de cinci meciuri (două victorii), 4 fără gol luat. Ultima înfrîngere a fost chiar pe teren propriu, 0-1 cu Bilbao în Cupă. În Europa League a terminat pe poziția secundă în grupa E, cu un singur eșec, suferit chiar la start pe terenul cîștigătoarei Rapid Viena, după care a obținut un egal și 4 succese. A triumfat în toate cele trei jocuri de pe ”El Madrigal”.

Napoli abia ce i-a predat șefia din Serie A lui Juventus după ce a pierdut duelul direct de la Torino cu 1-0. Cu 56 de puncte în 25 de etape, elevii lui Maurizio Sarri au cel mai bun atac din campionat și a doua apărare, golaveraj 53-20. Ei nu mai cedaseră de patru jocuri, toate cîștigate, de la un 0-2 acasă cu Inter în Cupă. În Europa League s-au descurcat nemaipomenit: au fost singurii cu punctaj maxim, avînd cea mai prolifică linie ofensivă, cu 22 de reușite (medie de 3,67 pe meci), și cea mai bună defensivă, doar 3 goluri primite.

vill-nap

Pentru înfruntarea cu Napoli, antrenorul Marcelino l-a recuperat pe Baptistao și speră să poată conta și pe Asenjo și Adrian Lopez. Singurul accidentat cert rămîne Samu. Dincolo, Sarri ar miza pe cîțiva jucători mai puțin utilizați ca Gabbiadini, Mertens, Valdifia, Maggio, chiar Chiricheș, care l-ar reîntîlni ca adversar pe fostul său coleg de la Tottenham, Roberto Soldado.

  AICI GĂSIȚI COTELE LA VILLARREAL – NAPOLI

AUGSBURG – LIVERPOOL, ora 22:05

Ajunsă direct în grupele Europa League datorită locul 5 ocupat la finele ediției trecute din Bundesliga, Augsburg a avut nevoie de ceva noroc pentru a urca în ”16”-imi. La același număr de puncte cu Partizan Belgrad, 9, roș-albii s-au calificat datorită golaverajului mai bun, decisiv fiind meciul direct din ultima etapă, din deplasare, cîștigat cu 3-1, exact cu cît pierduseră contra sîrbilor pe teren propriu. Cu Liverpool, e prima lor confruntare cu o trupă din Anglia. În schimb, ”cormoranii” s-au mai aflat de 12 ori în Germania, cu un bilanț de două victorii, 6 egaluri și 4 eșecuri. Precedenta lor vizită s-a terminat bine: 3-1 la Leverkusen în martie 2005, în returul ”optimilor” din Ligă (tot 3-1 și în prima manșă de pe ”Anfield”).

În acest sezon, Augsburg o duce rău în Bundesliga. După 21 de runde se găsește abia pe a 14-a poziție, cu 21 de puncte, la doar unul de zona retrogradării. Nu a mai învins de patru partide, cu două remize albe urmate de două înfrîngeri. De alte trei meciuri nu a cîștigat acasă (două insuccese), cu un singur gol dat și 5 luate. Totodată, două din cele trei eșecuri din grupa L a EL le-a înregistrat pe propria arenă.

Antrenată chiar de un neamț, Jurgen Klopp, Liverpool a realizat în week-end-ul trecut la Birmingham, 6-0 cu Aston Villa, cel mai categoric triumf stagional și unicul din ultimele 6 jocuri (3 înfrîngeri, două remize), primele trei fără să înscrie. În ultima perioadă a alternat ”afară” eșecurile cu victoriile. Pe locul 8 se află în Premier League, la 3 puncte de întrecerile continentale. În grupa B din Europa League, ”cormoranii” au terminat pe prima poziție, fără să piardă deloc: două succese la limită, plus patru nuluri – un 0-0, trei de 1-1, golaveraj 6-4.

  AICI GĂSIȚI COTELE LA AUGSBURG – LIVERPOOL

OLYMPIQUE MARSEILLE – ATHLETIC BILBAO, ora 22:05

Un singur eșec a suferit Marseille în ultimele 8 meciuri (4 victorii, 3 egaluri), și acela pe teren propriu, 1-2 cu PSG. Și tot doar o dată, 2-0 cu Montpellier în Cupă, a cîștigat pe teren propriu de 7 meciuri încoace, plus cinci remize și o înfrîngere. Pe de altă parte, de 9 partide încoace marchează constant și numai o dată nu a înscris în precedentele 8 jocuri de pe ”Velodrome”. Abia pe locul 11 în Ligue 1, avînd cel mai bun atac, dar și golaveraj de la a 6-a poziție în jos (36-27), Olympique a terminat a doua în grupa F, cu patru triumfuri și două insuccese, unul acasă, 0-1 cu Liberec, singura dispută în care nu a înscris.

În schimb, Bilbao a cîștigat detașat grupa L, cu un singur eșec, pe terenul codașei Alkmaar, în a doua etapă. În deplasare a bifat apoi două victorii, cu Augsburg și Partizan, marcînd în fiecare din cele 6 runde, dar și primind gol în 5 dintre ele. O victorie, o remiză alb și două înfrîngeri (cu Barcelona și Real) a înregistrat Athletic în ultimele patru partide. 0-0 la Villarreal e unicul joc din precedentele 6 în care nu a punctat. Numai un triumf a realizat în anterioarele patru deplasări, 1-0 cu Getafe: a înscris în 4 din precedentele 5 dispute ”afară”.

Înaintea acestui duel în premieră, Marseille a mai jucat de cinci ori acasă cu formații spaniole, încheind cu două triumfuri, un nul și două eșecuri. Bilbao a fost de de patru ori în Franța: s-a impus doar în prima vizită, 3-1 la Bordeaux în octombrie 1967 în Cupa Orașelor Tîrguri (fostă UEFA), apoi au urmat trei înfrîngeri, în care a înscris mereu.

0m-bilb

Cabella, suspendat, nu poate evolua la gazde. Cele mai mari șanse să intre în locul său le are Barrada, fost jucător în Spania, la Getafe. De cealalată parte, Bilbao l-a recuperat pe Muniain și sînt șanse să reintre Raul Garcia, care și-a reluat antrenamentele după o accidentare.

  AICI GĂSIȚI COTELE LA OLYMPIQUE MARSEILLE – ATHLETIC BILBAO

SPORTING LISABONA – BAYER LEVERKUSEN, ora 22:05

Prima victorie cu Leverkusen o caută Sporting. Pînă acum, cele două echipe s-au mai înfruntat de patru ori și mereu portughezii au avut de suferit. Întîi au încasat două înfrîngeri, 0-2 acasă și 1-4 în deplasare în faza grupelor Champions League 1997-1998, apoi a fost un pic mai bine: 2-3 în Germania și 0-0 pe ”Alvalade” în faza secundă a grupelor Ligii, ediția 2000-2001. În total, contra echipelor nemțești, alb-verzii au adunat acasă două victorii, 5 remize și 4 eșecuri, ultimul triumf fiind un 4-2 cu Schalke în noiembrie 2014, tot în grupele Ligii. Pe pămînt lusitan, Bayer a disputat 7 partide: pe lîngă triumful cu Sporting din octombrie 1997 a mai bifat 3 egaluri și 3 înfrîngeri.

spo-levSporting tocmai a revenit la șefie în campionat, cu 55 de puncte, 3 peste Benfica, avînd cea mai bună defensivă și al doilea atac, golaveraj 47-14. Un nul și 4 succese a obținut după precedentul eșec, 0-2 la Portimonense în Cupa Ligii, totodată singurul din anterioarele 11 jocuri, 10 cu gol dat. Doar un insucces a suferit acasă în 17 meciuri stagionale, 1-3 cu Lokomotiv la start în grupa H din Europa League, în care a terminat pe poziția secundă și a luat gol în fiecare din cele șase runde, marcînd în cinci. Acasă s-a impus în trei din patru confruntări stagionale din actuala EL.

Pe locul 3, de Ligă, în Bundesliga, Leverkusen a ajuns în Europa League încheind pe a 3-a poziție în grupa E din Champions League: a pierdut calificarea în ”optimile” acestei întreceri din cauza rezultatelor directe cu AS Roma, 4-4 și 2-3, adunînd 6 puncte dintr-o singură victorie, 4-1 cu BATE la start, apoi trei nuluri. 1-3 în Cupă cu Bremen, pe teren propriu, este unicul eșec încasat de ”farmaciști” de 9 partide încoace. Recentul 0-0 acasă cu Bayern  e singurul meci din anterioarele 19 în care nu au marcat. Pe teren străin nu au mai cedat de 5 jocuri, cu trei triumfuri și două remize. De 11 dispute înscriu constant ”afară”.

 

AICI GĂSIȚI COTELE LA SPORTING LISABONA – BAYER LEVERKUSEN

 

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă