GERMANIA-ANGLIA LA BERLIN, UN ”AMICAL” NICIODATĂ PRIETENOS

GERMANIA-ANGLIA LA BERLIN, UN ”AMICAL” NICIODATĂ PRIETENOS

Între Germania și Anglia rivalitatea, sportivă și nu numai, a fost întotdeauna la cote foarte înalte. Cele două forțe ale fotbalului continental, ambele calificate la Euro, se întâlnesc într-un supermeci amical la Berlin pentru a testa una alteia forțele. Confruntarea e cu atât mai interesantă cu cât Germania n-a mai câștigat pe propriul teren în fața Germaniei de mai bine de 20 de ani. E meciul zilei de azi, dar și celelalte ”amicale” europene au cota lor de interes și neprevăzut, în astfel de partide fiind posibil orice. Se joacă și partide oficiale, în Serie B, implicate find echipe cu poziții diferite, dar și cu perspective diferite în acest sezon, etapa programând inclusiv un duel românesc.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

POLONIA – FINLANDA, ora 18:30

Polonia are un singur eșec în 17 meciuri

La trei zile după ce a învins Serbia (1-0) la Poznan, Polonia susține pe stadionul ”Miejski” din Wroclaw încă un meci de verificare contra altei formații care a ratat participarea la Euro, Finlanda. În grupa C la turneul final alături de Germania, Irlanda de Nord și Ucraina, reprezentativa antrenată de Adam Nawalka este imbatabilă de 6 partide, în toate competițiile, cu un egal și 5 victorii, mereu cu gol înscris, dar și primit în cinci dintre aceste dispute. Anterioara înfrângere, totodată unica din ultimele 17 meciuri, a fost un 1-3 în Germania în faza grupelor eliminatorii. Acasă a pierdut precedenta dată într-un test, 0-1 cu Scoția în martie 2014, acum 11 vizite primite, oficiale și amicale. 1-3 cu Ucraina în martie 2013 este precedentul insucces de pe teren propriu suferit de ”roș-albi” într-un meci oficial, de atunci înregistrând două egaluri și 5 triumfuri.

Doar pe a 4-a poziție în grupa F din preliminarii, Finlanda nu a mai câștigat de 4 partide, cu două egaluri la unu în eliminatorii urmate de două înfrângeri la zero în ”amicale”. Ultima victorie a fost un 1-0 acasă cu Feroe. De 9 dispute încoace, în toate competițiile, ”alb-albaștrii” s-au impus de numai două ori. Mai bine s-au comportat ”afară”, unde au triumfat în două din anterioarele patru deplasări, 1-0 și cu Grecia în grupă, și cu Suedia într-un joc de pregătire. Din ianuarie 2016, de ei se ocupă suedezul Hans Backe.

Precedenta întâlnire directă a fost tot în Polonia și tot într-un ”amical”, terminat 0-0 în mai 2010. Anterior, cele două selecționate își măsuraseră forțele în altă partidă de verificare, în Finlanda, unde ”roș-albii” au învins cu 1-0 în februarie 2008. ”Alb-albaștrii” nu au înscris nici acum trei jocuri, un nou 0-0 în septembrie 2007, în preliminariile CE 2008, campanie în care reușiseră să câștige în deplasare, 3-1 în septembrie 2006. Anteriorul succes polonez acasă s-a consemnat într-un test din aprilie 1993, scor 2-1. În total, s-au adunat 29 de dueluri directe, cu Polonia mai bună: 18 victorii, 8 remize, 3 înfrângeri.

AICI GĂSIȚI COTELE LA POLONIA – FINLANDA

UNGARIA – CROAȚIA, ora 19:00

Din nou la Euro după 24 de ani, Ungaria e testată de Croația

Calificată la Euro în urma unui baraj contra Norvegiei (1-0, 2-1), după o așteptare din 1972, Ungaria susține cu Croația prima partidă de pregătire pentru turneul final. Fosta adversară a României din preliminarii se prezintă pe ”Groupama Arena” din Budapesta cu un singur eșec suferit în ultimele 9 meciuri, 3-4 în Grecia în ultimul meci din grupă, completat de 3 egaluri și 5 victorii. Doar o dată de 8 meciuri încoace nu a marcat, într-un 0-0 acasă cu ”tricolorii” noștri. De fapt, de alte 5 jocuri (trei succese) nu au mai cedat elevii germanului Bernd Storck pe teren propriu, de la un 1-2 cu Rusia într-un test din septembrie 2015. În grupa F de la Euro va înfrunta Portugalia, Islanda și Austria.

Participantă la al 4-lea turneu final consecutiv, Croația va evolua la competiția din Franța în grupa D, cu Spania, Cehia și Turcia. Echipa condusă din septembrie 2015 de Ante Cacic tocmai a învins în testul de acasă cu Israel (2-0) și a ajuns la 4 jocuri la rând fără eșec, toate câștigate, cu 9 goluri date și numai unul primit. 0-2 în Norvegia, în septembrie trecut, este unica înfrângere suferită în precedentele 9 partide, în toate competițiile. Acel eșec este, de asemenea, singurul din ultimele 8 deplasări (3 triumfuri), de la un 0-2 cu Scoția în octombrie 2013, în preliminariile CM 2014.

Cu 1-1 (Niko Kovac 44 autogol – Niko Kovac 24) s-a încheiat anterioara confruntare directă, în mai 2008, într-un joc de pregătire desfășurat tot la Budapesta. Anterior, cele două ”naționale” se înfruntaseră în preliminariile CM 2006, cu Croația superioară: 3-0 acasă, 0-0 ”afară”. Aceasta este neînvinsă în totalul de 6 precedente, cu 3 victorii și 3 remize.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA UNGARIA – CROAȚIA

GERMANIA – ANGLIA, ora 21:45

Un ”amical” niciodată prietenos

Pe stadionul ”Olimpic” din Berlin se înfruntă două dintre favoritele la câștigarea Euro din vara viitoare. La turneul final din Franța, Germania face parte din grupa C, alături de Irlanda de Nord, Polonia și Ucraina, în timp ce Anglia se bate cu Rusia, Slovacia și Țara Galilor în grupa B.

Două eșecuri în ultimele trei partide au încasat nemții, 0-1 în Irlanda în grupa preliminară, apoi 0-2 în Franța, un test din noiembrie. Dând oarece semen de slăbiciune, campioana mondială a pierdut 4 din precedentele 13 partide, oficiale și amicale, înscriind în 10 dintre ele. Acasă, Joachim Low și elevii săi s-au înclinat o dată de 7 jocuri încoace, 1-2 în testul cu SUA din iunie 2015. Ei au marcat mereu în anterioarele 10 dispute de pe teren propriu.

Singura formație care a terminat preliminariile cu punctaj maxim în 10 etape, Anglia nu a cedat decât unul din ultimele 17 meciuri, și doar într-un ”amical”, 0-2 ”afară” cu Spania în noiembrie 2015. În rest, a realizat 13 victorii și 3 remize, fără gol marcat în trei din aceste dispute. Acea înfrângere de la Alicante este, totodată, unica din precedentele 15 deplasări, pe lângă 8 succese și 6 remize.

Anterioara înfruntare dintre Germania și Anglia a avut loc tot într-un ”amical”, în noiembrie 2013, când nemții s-au impus în Insulă cu 1-0 (Mertesacker 39). Tot ei învinseseră anterior la Mondialul din 2010, scor 4-1 (Klose 20, Podolski 32, T. Muller 67, 70 – Upson 37), însă pe teren propriu nu au mai câștigat din iunie 1993, 2-1 în alt test. Anglia a triumfat în anterioarele două vizite făcute în Germania, 5-1 în septembrie 2001, în preliminariile CM 2012, și 2-1 într-o ”verificare” din noiembrie 2008.

Pentru noua confruntare, gazdele l-au pierdut pe Schweinsteiger, accidentat. Incert este Mesut Ozil, iar Jonathan Tah se află la prima convocare. De partea cealaltă, selecționerul Roy Hodgson a rămas fără Hart, Sterling și Bertrand, toți accidentați. Griji mai provoacă Welbeck, dar acesta este recuperabil.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA GERMANIA – ANGLIA

AVELLINO – CROTONE, ora 16:00 (ITALIA SERIE B)

Încă un test pentru liderul surpriză, Crotone

Dispută între două formații care încearcă să urce în Serie A. Gazdele de la Avellino au mai mult de furcă: după 32 de etape se găsesc pe a 12-a poziție, cu 43 de puncte, 6 sub zona de play-off pentru promovare, unde intră ocupantele locurilor 3-8. În schimb, Crotone e mult mai aproape de obiectiv, deoarece conduce în Serie B cu 66 de puncte, unul peste Cagliari și 14 în plus față de prima treaptă de baraj, ocupată de Novara.

Prima echipă din clasament cu golaveraj negativ, 45-46, Avellino a obținut doar o victorie în ultimele 4 runde, pe lângă 3 eșecuri. Două din aceste înfrângeri le-a suferit acasă, ambele fără să înscrie. 2-1 cu Livorno este, de altfel, unicul triumf din precedentele 5 partide de pe teren propriu, completate de un egal și 3 insuccese. Totuși, 8 din totalul de 12 victorii le-a semnat acasă, plus 3 remize și 5 eșecuri, marcând în 13 dintre ele. Recent pe bancă a fost instalat Dario Marcolin în locul lui Attilio Tesser.

Cu cele mai puține eșecuri, 4, și cu al doilea atac, dar și apărare, golaveraj 52-28 (16 confruntări fără gol primit), Crotone a încasat acum două jocuri unica înfrângere din anterioarele 8 etape, 0-3 la Brescia, 6 din aceste dispute încheindu-le cu gol marcat. Acel eșec este și unicul din ultimele 10 deplasări, pe lângă 5 succese și 4 remize. Nu a înscris în trecutele două vizite făcute. 3 din cele 4 înfrângeri au fost pe teren străin, cărora li se adaugă 7 triumfuri și 6 egaluri.

Cu 3-1 (Zampano 43, Ricci 60, Budimir 77 – R. Insigne 83) a învins Crotone în tur, care se impusese și în ambele partide din sezonul trecut, 2-1 ”afară”, 2-0 acasă. Anteriorul succes al lui Avellino a fost pe propria arenă, 2-0 în aprilie 2014. În actuala stagiune, fiecare echipă punctează mai mult în a doua repriză, cu 64,4 la sută, respectiv 56 la sută dintre reușite.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA AVELLINO – CROTONE

CESENA – LATINA, ora 16:00 (ITALIA SERIE B)

Adversare cu perspective diferite

Perspective diferite pentru cele două formații. Dacă Cesena, aflată pe locul 5 cu 50 de puncte strânse în 32 de etape, se luptă să rămână în grupul de play-off pentru promovare, în care vor evolua echipele clasate între pozițiile 3 și 8, în schimb, Latina caută să evite retrogradarea: se află pe a 15-a treaptă, cu 36 de puncte, numai două deasupra ”zonei fierbinți”.

Stând bine la realizări, golaveraj 44-29 (13 dispute cu apărarea intactă), gazdele suferă de câtva timp: în ultimele patru runde au câștigat numai o dată, plus un egal și două eșecuri. Jocul trecut a cedat la Virtus Lanciano, 0-2, în primul meci fără gol marcat după ce în anterioarele șase punctase mereu. Anterior, pierduse acasă, 1-2 cu Salernitana, după trei succese consecutive pe ”Dino Manuzzi”. Din cele 14 triumfuri stagionale, ”alb-negrii” au izbutit 12 pe teren propriu, pe lângă o remiză și 3 înfrângeri: numai în două din aceste înfruntări nu au înscris.

Cu un golaveraj modest, 33-38 (câte 8 runde fără gol dat, respective luat), Latina a adunat puține victorii (8), însă multe remize (12). De 8 etape nu a mai învins, cu 3 eșecuri și 5 egaluri (trei la zero), ultimele trei la rând. Ultimul triumf a fost acasă, 1-0 cu Pro Vercelli pe 30 ianuarie. Cu o săptămână mai devreme obținuse al doilea și ultimul succes de ”afară”, 2-1 la Trapani, în rest, s-a întors cu 7 remize și tot atâtea eșecuri. Nu a marcat deloc în anterioarele patru vizite făcute.

Latina s-a impus în tur cu 1-0 (Corvia 70). Cu  un sezon mai devreme, Cesena își tăiase partea leului printr-o dublă victorie cu 2-1. Din mai 2014 datează unicul triumf al ”nerazzurrilor” pe ”Dino Manuzzi”, scor 3-1. În ediția în curs, ambele echipe înscriu mai des la reluare, cu 64 la sută, respectiv 61 la sută dintre goluri.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA CESENA – LATINA

MODENA – CAGLIARI, ora 16:00 (ITALIA SERIE B)

Modena lui Crespo a uitat să dea goluri

Modena are de ce să își facă griji. Formația condusă de fostul mare atacant argentinian Hernan Crespo nu ocupă decât un fragil loc 17, primul peste zona retrogradării, cu 35 de puncte adunate în 32 de etape. Are printre cele mai puține egaluri, 5, însă este prima la eșecuri, 17. Deși este pregătită de un fost ”vârf”, are cea mai slabă linie ofensivă din Serie B, cu doar 27 de reușite (11 jocuri fără gol dat), dar se ține bine în apărare, cu 36 de goluri încasate.

Gazdele au pierdut ultimele două runde, iar de patru jocuri încoace au triumfat numai o dată. Nici pe teren propriu nu s-au descurcat nemaipomenit: au cedat în precedentă vizită primită, 1-2 cu Como, după ce bifaseră singurele două succese din anterioarele cinci dispute de acasă. Totuși, ”galben-albaștrii” numai o dată nu au înscris în trecutele 7 confruntări de pe stadionul ”Alberto Braglia”.

De cealaltă parte, Cagliari se prezintă cu un moral bun: se găsește pe locul 2, ultimul de promovare directă, la doar un punct în spatele liderului Crotone și la 13 depărtare de ocupanta poziției a treia, Novara. Cu cele mai multe victorii, 20, cu cel mai bun atac și o defensivă onorabilă, golaveraj 56-31, formația sardă a învins în jocul anterior, 2-0 la Vicenza, după 4 meciuri de pauză, cu un egal și 3 eșecuri. I-a mers mai bine pe teren străin, unde nu s-a înclinat decât o dată în precedentele 5 deplasări, pe lângă o remiză și 3 succese. 7 triumfuri a bifat ”afară”, completate de 4 remize și de 5 din totalul de 7 înfrângeri, marcând în 11 din 16 vizite efectuate.

Cagliari s-a detașat greu în tur, 2-1 (Joao Pedro 6, 42 – Stanco 22). Precedenta înfruntare fusese în Cupă, în decembrie 2014, când sarzii s-au calificat acasă după un duel mai mult decât interesant, 4-4/5-4 la penalty-uri. Unicul triumf al Modenei în patru dispute directe a fost un 3-0 pe teren propriu în octombrie 2001, tot în Serie B.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA MODENA – CAGLIARI

BRESCIA – NOVARA, ora 19:00 (ITALIA SERIE B)

Obiectiv comun, prestații diferite

Și Brescia, și Novara au același obiectiv, să se califice în play-off-ul de promovare, unde pătrund echipele dintre locurile 3 și 8. După 32 de etape, gazdele încă nu și-au atins ținta: se găsesc cu a 9-a poziție, dar cu același număr de puncte, 49, precum următoarele două formații de deasupra sa, Pescara și Virtus Entella. În schimb, oaspeții sunt în grafic: ocupă a 3-a treaptă, cu 52 de puncte, la 13 depărtare însă de prima poziție cu trimitere directă în Serie A.

Cu un golaveraj 45-42, ”rândunelele” sunt neîntrecute de două runde, cu o victorie și un egal, și nu au pierdut decât o dată în ultimele 5 jocuri. De alte 4 partide (o remiză, apoi 3 succese) nu s-au mai împiedicat acasă: 1-3 cu Livorno, pe 30 ianuarie, este singura lor înfrângere în cele 16 meciuri de pe ”Rigamonti”, completate de 10 triumfuri și 5 egaluri, neînscriind doar într-un 0-0 cu Ternana.

Cu cea mai bună apărare și un atac productiv, golaveraj 45-27, Novara a cedat acum o etapă, 1-2 acasă cu Bari, după o imbatabilitate de 4 jocuri, cu un egal urmat de 3 victorii. De alte trei dispute nu s-a mai înclinat în deplasare (o remiză, două succese). În total, de pe teren străin a revenit cu 7 triumfuri, 3 nuluri și 6 eșecuri. ”Alb-albaștrii” au înscris mereu în anterioarele 8 runde.

Novara s-a impus categoric în tur, scor 4-0 (Evacuo 4, 52 penalty, Troest 54, Galabinov 77). Unicul succes al Bresciei în 5 dueluri directe, pe lângă două înfrângeri și două remize, a fost un 2-1 ”afară”  în februarie 2014, de asemenea în Serie B. În actuala stagiune, gazdele au 10 meciuri fără gol luat, iar oaspeții au 12: la partide fără gol marcat raportul este egal, 9-9. Ambele echipe înscriu echilibrat în cele două reprize.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA BRESCIA – NOVARA

SALERNITANA – BARI, ora 21:30 (ITALIA SERIE B)

Duel românesc la Salerno, Buș vs Pușcaș

Salernitana se află în plină luptă pentru menținerea în Serie B. Sergiu Buș și colegii săi nu se găsesc, după 32 de etape, decât pe a 20-a poziție, prima de retrogradare directă, cu 31 de puncte, la 4 distanță de salvare. Ei au printre cele mai puține victorii, doar 6, însă au strâns multe egaluri și eșecuri, câte 13, în timp ce golaverajul este de 34-48, cu a doua cea mai fragilă defensivă.”Roș-albii” au luat un punct în trecutele două runde, iar un 2-1 la Cesena pe 7 martie este singura victorie din precedentele 9 jocuri, ultimele 6 cu gol dat și luat mereu. 3 remize urmate de un insucces au bifat în anterioarele patru dispute de acasă, unde au obținut 5 din totalul de 6 triumfuri, plus tot atâtea remize și eșecuri.

Și Bari caută un status-quo, dar în zona de play-off pentru promovare. Momentan, George Pușcaș și ceilalți ”roș-negri” ocupă locul 6, cu 50 de puncte, stând mai bine ofensiv decât defensiv, golaveraj 43-36. Ei s-au impus în anterioarele două runde, ba au câștigat trei din precedentele patru jocuri după ce anterior au avut cinci meciuri fără succes. 2-1 în etapa trecută la Novara a fost prima victorie din precedentele 10 deplasări, pe lângă 6 eșecuri și 3 egaluri.

Bari nu a iertat în turul de pe teren propriu, scor 2-1 (Maniero 7, Valiani 80 – A. Donnarumma 70). În august 2015 a fost un ”amical”, terminat 0-0. Sezonul trecut fiecare a învins acasă, Bari cu 1-0, Salernitana cu 2-1. Precedenta victorie a barezilor la Salerno s-a consemnat în aprilie 2003, scor 1-0, în Serie B: de atunci s-au înregistrat două succese ale gazdelor și o remiză. În sezonul în curs, amândouă marchează în special după pauză, cu 62 la sută, respectiv 68 la sută dintre reușite.

AICI GĂSIȚI COTELE LA SALERNITANA – BARI

 

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă