THIAGO ALCANTARA, ATACUL LUI GUARDIOLA LA BARCELONA

THIAGO ALCANTARA, ATACUL LUI GUARDIOLA LA BARCELONA

S-au întîmplat destul de multe lucruri în această perioadă de vacanță, scurtă, ca orice vacanță. Sînt multe subiecte de dezbătut și promit că voi găsi timp pentru a o face. Transferuri interesante, tratative interesante, schimbări de antrenori și de strategii, toate acestea își vor găsi locul pe acest blog în zilele următoare.



Vreau să analizăm un pic în cele ce urmează atacul, căci este un atac, pe care Guardiola l-a făcut, în două episoade, asupra celor de la FC Barcelona. Primul episod a fost doar verbal, dat de niște declarații extrem de tari, al doilea a fost deja faptic, prin transferul lui Thiago Alcantara de la Barcelona la Bayern. Nu știu dacă e cel mai important moment al acestei perioade, dar implică niște nume mari și niște branduri de club extrem de mari, așa că merită analizat.

Să le luăm pe rînd!

Lucrurile sînt simple. Ați citit probabil declarațiile dure pe care Guardiola le-a făcut la adresa actualei conduceri a celor de la FC Barcelona. Nu mai revin asupra lor. Le găsiți AICI și AICI.  E prima dată cînd Guardiola își atacă foștii colaboratori de la despărțirea de clubul catalan, iar asta, în opinia mea, ridică puțin ceața ce se lăsase în momentul în care Pep anunța că părăsește Barcelona. Mulți n-au înțeles atunci ce s-a întîmplat, dar încet-încet misterul se risipește. Și e foarte posibil să mai asistăm la episoade de genul acesta.

Între Guardiola și Sandro Rosell n-a fost niciodată o legătură foarte strînsă. Rosell a cîștigat alegerile în 2010 și pentru că Joan Laporta, obligat prin statut să plece după două mandate, n-a fost în stare să găsească un nume care să-i seducă pe votanți și să-i convingă de continuitatea proiectului. Asta deși el, Laporta, fusese cel care a schimbat din temelii istoria clubului catalan în două rînduri, în 2003 prin aducerea lui Ronaldinho și în 2008 prin numirea lui Guardiola. Devenit președinte, Rosell l-a moștenit pe Guardiola și a căutat să ducă mai departe colaborarea. Nu și-a dat însă prea mult silința, dovadă fiind îndepărtarea lui Johan Cruyff din funcția de președinte de onoare al clubului în primele zile ale mandatului său. Ceea ce nu i-a picat deloc bine lui Pep

Fără să spună direct, dar lăsînd loc de interpretări, Guardiola l-a înțepat deseori pe Rosell în timpul coabitării lor. Senzația a fost că Pep a fost lăsat să ducă de unul singur războiul de uzură cu Jose Mourinho și Real Madrid. Rosell s-a arătat suficient de distant cu Guardiola, poate și pentru că acesta nu ezita să-și manifeste public atașamentul față de Laporta. Iar în momentul în care Guardiola a ales să plece, să ne reamintim, la capătul unui sezon în care Mourinho cîștiga campionatul cu Real Madrid, Rosell a părut mai degrabă eliberat de o presiune ce-l incomoda. L-a numit imediat pe Tito Vilanova și a anunțat asta exact la conferința de presă în care Guardiola își anunța plecarea. O dublă lovitură, să recunoaștem, căci viitorul e un subiect mult mai apetisant decît trecutul, fie el și unul glorios. Pe Guardiola l-a deranjat asta, dar l-a deranjat și faptul că Tito a acceptat prea ușor.

Acum, Sandro Rosell se află în fața unei perioade extrem de dificile. Peste 3 ani sînt iar alegeri, iar Joan Laporta are voie să participe. A și anunțat că o va face și toată lumea e convinsă că-i va aduna sub umbrela sa pe Cruyff și Guardiola, al cărui contract cu Bayern expiră fix peste 3 ani. Asta dacă nu cumva Rosell, a cărui inteligență e recunoscută, nu va încerca, sub pretextul asumării răspunderii pe tema construirii unui nou stadion, să tragă acest scrutin mai devreme. Guardiola beneficiază de o doză de credibilitate uriașă în rîndul votanților, pe care nici măcar transferul lui Thiago la Bayern n-a diminuat-o, astfel că, de va fi așa, Rosell are nevoie de succese notabile în această perioadă. Anul acesta poate fi decisiv, căci un sezon prost lasă loc inclusiv unor moțiuni de cenzură, alegeri anticipate, manevre pe care Laporta le știe, căci așa a venit el la conducere în 2003. Deocamdată, e pe minus, căci plecările lui Abidal, David Villa și Thiago reprezintă tot atîtea motive de iritare, deocamdată. Dacă Neymar și Messi nu se vor înțelege așa cum speră Rosell, viitorul acestuia pe scaunul prezidențial nu se anunță prea comod.


Să trecem la subiectul Thiago Alcantara!

Ocazie cu care revenim în actualitatea imediată. Guardiola și-a adus la Bayern unul dintre jucătorii preferați. Priviți imaginile de mai jos. Îl veți redescoperi pe Guardiola antrenînd Barcelona B, mai tînăr, cu mai mult păr și fără firele albe de azi. Dar îl veți regăsi și pe Thiago Alcantara, debutînd, la 16 ani, la a doua echipă a catalanilor.

Indiferent cum am privi lucrurile, felul în care Barcelona l-a pierdut pe Thiago reprezintă o proastă gestiune. Faptul că Thiago a plecat cu o clauză de reziliere mică e o eroare formidabilă. Această clauză s-a activat automat pentru că Thiago n-a prins un număr determinat de meciuri în care a apărut la prima echipă. Și din pricina unei accidentări care l-a ținut departe de gazon la începutul sezonului, dar și PENTRU CĂ TITO VILANOVA HABAR N-AVEA DE EXISTENȚA ACESTEI CLAUZE. N-a fost informat și astfel Thiago n-a bifat numărul de meciuri necesare. Un amănunt deloc lipsit de importanță: tocmai fratele lui Guardiola, Pere Guardiola, e impresarul lui Thiago, cel care a negociat și impus această clauză la momentul potrivit.

Faptul că Thiago își motivează plecarea prin dorința de a prinde mai multe minute, în perspectiva Mondialului de la anul, devine acum doar un element de decor. Dacă pleca la Manchester United, unde e nevoie de un astfel de jucător, era pe deplin înțeles, mai ales că și salariul la United era de 3 ori și ceva mai mare. La Bayern însă, pe un salariu dublu, există un overbooking evident în zona mijlocașilor, astfel că poziția sa de titular indiscutabil nu are cum să fie garantată. Pînă a atinge acest aspect, o precizare. La Barcelona, Thiago chiar nu avea, pînă acum, unde să joace mai mult. Xavi, Iniesta și Fabregas erau, și sînt, nume mult mai importante, cu mult mai multă greutate. Abia de acum încolo, poate, odată cu trecerea anilor peste Xavi, ar fi putut să beneficieze de protagonismul pe care și-l dorea.

Să mergem acum spre Bayern!

Toată lumea se întreabă unde va juca Thiago. Să ne înțelegem, ideea de prim ”11! nu mai e demult una actuală la marile echipe, unde numărul de meciuri e uriaș. Antrenorii își doresc 14-15 titulari din care să poată alege cu ușurință, căci de-a lungul unul sezon intrevin accidentări, suspendări.

Mulți spun că Bayern, cu Gotze, Muller și Kroos, ca să vorbim doar de primul etaj, e bine acoperită în zona de creație. Thiago nu e însă un jucător oarecare. E un amestec exploziv într-un singur fotbalist. E totuși brazilian, cu gene de campion mondial și e format la Barcelona. În momentul ăsta, cred, ar avea loc garantat în primul ”11” al Braziliei. El a ales însă Spania și asta nu mai are cum să întoarcă, iar Spania, ca și Bayern, are over-booking în această zonă.

Conform unui ziarist spaniol apropiat de Guardiola, Pep va căuta la Bayern să implementeze un nou sistem. Ar fi acesta:

bay

 

Nu e ceva inovator, dar e de discutat. Pare din ce în ce mai limpede că Javi Martinez va coborî în linia fundașilor, ca la Bilbao, căci se știe dorința lui Pep de a avea măcar un fundaș central capabil să înceapă curat acțiunile de atac. Pare însă un sistem ușor nebunesc, căci e prea ofensiv. Pe undeva, acest 3-3-3-1 seamănă cu cel folosit de Louis van Gaal la Barcelona, în prima sa perioadă, cînd Guardiola era căpitanul echipei. Acel modul avea însă în Kluivert vîrful de lance, ceea ce în imaginea de mai sus nu prea există. Pe de altă parte, tot de la Guardiola știm că nu e prea tare preocupat de absența sau prezența unui ”9” clasic, fiind mai nou sedus de cea a unui ”9” fals.

Alte surse din Spania, și ele la fel de apropiate, sau chiar mai apropiate de Guardiola, aduc în discuție versatilitatea lui Thiago, capacitatea sa de a ocupa mai multe poziții în teren. Ar putea fi următoarele, plecînd de la sistemul favorit al lui Guardiola totuși, 4-3-3:

Post Thiago 1

Post Thiago 1

Post Thiago 2

Post Thiago 2

Post Thiago 3

Post Thiago 3

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Că va juca în centru, că va juca în stînga, că o va face în dreapta, Thiago aduce la Bayern un cîștig clar în zona de creativitate, în zona de ultimă pasă, poate chiar și în zona de finalizare din linia a doua, spre acea poziție atît de comentată de ”9” fals.

Există și un semn de întrebare. Ca la orice transfer de altfel. De regulă, produsele academiei Barcelonei sînt făcute pentru a juca la FC Barcelona. Și asta fiindcă sînt integrate într-un program foarte clar. Scoși din context, din ideea de joc a catalanilor, acești tineri au în față și posibilitatea de a se rata. Iar cel mai bun exemplu aici e Ivan De la Pena, a cărui plecare de la Barcelona a însemnat un perpetuu voiaj în mediocritate.



BARCELONA-MILAN: PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE. EPISODUL 2

BARCELONA-MILAN: PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE. EPISODUL 2

 

Înainte de meciul tur, toată lumea pedala pe ideea că e una dintre cele mai dezechilibrate partide din ”optimi”. Barcelona părea în mare formă, în vreme ce Milan eram exact invers. Și a ieșit poate cel mai bun meci al Milanului din ultimii ani și poate cel mai prost meci al Barcelonei din ultimii ani. Acum lucrurile s-au schimbat. Puțini din cei care vedeau o Barcelona superfavorită înaintea turului mai cred azi în capacitatea catalanilor de a întoarce rezultatul de pe ”San Siro-Meazza”.



Pe undeva, neîncrederea e justificată. Milan a cresut fantastic și pare într-o formă perfectă. Apoi, are 2-0 după prima manșă, un rezultat niciodată întors în Liga Campionilor. Barcelona nu-i în formă, vine după o serie groaznică, iar presiunea la care sînt supuși jucătorii e colosală. În plus, istoric vorbind, Barcelona nu a fost niciodată o echipă capabilă de mari răsturnări de situații precum cea de azi. Acesta e teritoriul Madridului, Real e echipa construită pe bază de testosteron și adrenalină. Barcelona a fost mereu o echipă aliniată unui principiu, mingea e actorul principal. Barcelona atacă și se apară avînd mingeaîn prim-plan, iar dacă azi trădează acest principiu calificarea e iremediabil pierdută.

Nu cred că Milan va schimba prea mult din registrul arătat în tur. Nici n-ar avea motive. Poate doar să încerce un pressing mult mai sus decît a făcut-o acasă, doar că aici intervine un risc major: dimensiunile generoase ale terenului pe ”Camp Nou”.  Absența lui Pazzini deschide poarta titularizării lui Niang. Niang-El Shaarawy, o pereche de atac tînără, explozivă, ce poate produce mari daune Barcelonei pe fiecare pierdere de balon și posibilitate de contraatac. Plus Boateng, ca om de legătură între atac și apărare. Nocerino și-a revenit, iar acum Allegri are 5 variante pentru 3 locuri. Normal ar fi să joace din nou Ambrosini ca vîrf, spre propria poartă, al triunghiului defensiv milanez, Montolivo nu poate lipsi, cu al său rol ce amintește mereu de Pirlo, deși nu are calitatea paselor actualului juventin. Între Nocerino, Flamini și Muntari se duce lupta pentru al treilea loc, cu ușor avantaj pentru Muntari dat de potența sa fizică și de încrederea căpătată după golul din tur. E de presupus însă că va juca Flamini, poate și pentru că Allegri trebuie să aducă un element de surpriză într-un modul deja citit de catalani. Flamini poate fi omul anti-Messi pe care-l visa Silvio Berlusconi la meciul tur.

La Barcelona, în schimb, e cred pentru prima dată în ultimul an cînd dubiile sînt mai mari decît certitudinile. Iar absența lui Tito Vilanova nu-i deloc un element pozitiv în acest context. Barcelona trebuie să surprindă cu ceva, iar aici rolul lui Tito e esențial. El e omul care i-a propus lui Guardiola să-l mute pe Messi în centrul liniei de atac și pe Eto`o în bandă la acel El Clasico de pe ”Bernabeu” cîștigat cu 6-2 de Barcelona. De așa ceva ar avea nevoie Barcelona și azi, de o mutare cîștigătoare.

Thiago în locul lui Xavi ar putea fi mutarea cîștigătoare. Inconstant, superficial de multe ori, Thiago are o creștere de ritm mai mare decît Xavi și o capacitate defensivă mai bună. Fără să aibă știința tatălui său, Mazinho, Thiago se apără mai bine decît Xavi în momentele cînd mingea e la adversari. E însă un pariu extrem de riscant să joci fără Xavi în cel mai important meci al sezonului.

 E de presupus că va juca Alexis și nu David Villa. Chilianul și-a cîștigat acest drept la ultimul meci cu Depor, unde am văzut un Villa straniu de apatic. Alexis are capacitatea de a face mai multe lucruri decît Villa, iar în plus aduce și acea senzație de alergare continuă ceea ce ajută la starea de spirit a tribunei. El Mundo Deportivo, ziar apropiat Barcelonei, prezintă o echipă a Barcelonei cu Tello în linia de atac, dar prezența sa în meciul cu Deportivo și păstrarea lui Pedro pe bancă pe toată durata acelui joc nu-s în măsură să sprijine teoria cotidianului catalan. Deși Tello e un jucător ce poate aduce lucruri notabile în zona lui Abate.

Problema Barcelonei nu e însă la atacanți. Ci la poziția în care Xavi și Iniesta primesc mingiile. Dacă o fac departe de careul Milanului, cu 7-8 oameni în fața lor, misiunea de a pătrunde și a genera pericol e foarte grea. Dacă în schimb se pot plasa și primi între liniile milanezilor, atunci ocaziile vor apărea. Eu unul, dacă printr-un absurd imens, aș fi în măsură să decid ceva la Barcelona aș începe cu Adriano în stînga, nu cu Jordi Alba. Adriano are mai multă stabilitate defensivă, ofensiv e la fel de bun, dar are o mare calitate, pe care Alba n-o are: șutul de la distanță.

Iar pentru final: Messi. Cu el începe totul. În mod obișnuit, în ianuarie și februarie acumulează, iar în martie redevine exploziv. Nu i-au plăcut niciodată echipele italiene, apărările italiene. Un Messi în formă e un avantaj inimaginabil. Un Messi furios, de asemenea. Un Messi provocat de adversarul său tradițional, Cristiano Ronaldo, cu atît mai mult. De două luni n-am prea mai avut vești de la Messi, azi ar trebui să fie seara reapariției sale.



Această echipă a Barcelonei a făcut multe pentru fotbal în ultimii 5-6 ani. Trebuie doar să ai un dram de discernămînt ca să vezi asta. A cîștigat meciuri foarte ușor, a demolat echipe mari cu ușurința cu care a învins echipe mici. A cîștigat trofee și admirație. Un singur lucru n-a făcut: n-a cîștigat un război după o primă bătălie pierdută. Pentru a face asta împotriva Milanului are nevoie de acel spirit de luptă pe care l-a avut în primul an al lui Pep, acea foame, acea determinare de a alerga după minge și de a o recupera imediat ce era pierdută. Are nevoie de un meci precum cel de mai jos:

Milan n-are nevoie de prea multe. Are nevoie să fie acea echipă mare dintotdeauna. Acea echipă din tur. Dacă va reuși să fie va trece. Și va prinde opțiuni serioase pentru finala de pe ”Wembley”.

Titlul avancronicii din tur a fost ”Passato, presente, tutto o niente”. Se potrivește mult mai bine azi. Episodul doi.

REAL MADRID-FC BARCELONA: UN „CLASICO” CU MAI PUȚIN CHEF

REAL MADRID-FC BARCELONA: UN „CLASICO” CU MAI PUȚIN CHEF

Sînt convins că și Real Madrid și FC Barcelona ar sări cu mare drag peste meciul de astăzi. Dacă ar putea. E un moment cît se poate de nepotrivit pentru un asemenea joc, date fiind circumstanțele. 16 puncte avans în clasament pentru Barcelona, 3 zile pînă la cel mai important meci al sezonului pentru Mourinho, cel de pe ”Old Trafford”, starea generală proastă prin care trece FC Barcelona, care numai de un ”Clasico” nu mai are chef, iată 3 motive în sprijinul primei afirmații din text.

Dar nu au ce face, trebuie să joace. Mie unul meciul îmi amintește de un alt Clasico jucat în condiții oarecum asemănătoare, în aprilie 2011, tot într-o sîmbătă, cu 4 zile înainte de finala Cupei de pe ”Mestalla”, dintre cele două. A fost un meci destul de urît atunci, în care ambele și-au dozat eforturile pentru partida ce urma să se joace cu trofeul pe masă. Barcelona avea 9 puncte avans, plus rezultatul direct, căci în tur fusese acel 5-0, campionatul era pe final, așa că egalul a părut un rezultat mulțumitor pentru ambele. Mi se pare că și acum sînt aceleași premise, fără ca asta să însemne că insinuez ceva.

 Sigur, Real Madrid ar putea pune azi și mai multă sare pe rănile încă sîngerînde ale rivalului său. Dar acesta e un aspect ce n-a caracterizat, niciodată de-a lungul istoriei sale, acest club. De multe ori spre frustrarea suporterilor, avizi de sînge. Mourinho e un tip prea deștept ca să lase orgoliul să-i cucerească inteligența. Știe că meciul important cu adevărat e cel care urmează, căci și dacă Real bate azi pe Barcelona, tot rămîn 13 puncte avans, o prăpastie destul e mare cînd ar mai rămîne de jucat 12 etape, din care Barcelona are 7 partide pe teren propriu, iar deplasările, cu excepția celei de pe ”Calderon” nu-s deloc pretențioase. Real Madrid a pierdut campionatul în primele sale etape, cele din vară, urmare a unui program destul de bizar de pregătire fizică a jucătorilor alcătuit de staff-ul Realului, dar despre asta voi mai avea timp să scriu. Mai știe Mourinho că un meci cu Barcelona jucat la intensitate maximă poate aduce orice, inclusiv un eșec, dar, în cel mai rău caz, accidentări. De aceea va încerca să dozeze efortul unora dintre oamenii săi importanți, cazul Xabi Alonso, dar și să ofere minute altora, pentru a le vedea forma și capacitatea de a juca împotriva unui adversar tare. E cazul lui Kaka, pentru care spațiile pe care le oferă Barcelona ar putea fi extrem de profitabile, cazul lui Modrici, cazul lui Pepe, care trebuie să-și recapete ritmul și o poate face pe un stadion ce nu-i e ostil, e chiar cazul, de ce nu?, al lui Alvaro Morata. În ceea ce-l privește pe Cristiano Ronaldo, ar trebui să se afle în primul grup, al celor menajați, dar e greu de crezut că el va accepta acest rol împotriva Barcelonei. Poate doar dacă nu joacă Messi, care a fost răcit în ultimele zile, și despre care s-a spus că ar putea fi și el menajat.

Trecem cu ocazia asta la Barcelona. Unde e clară absența lui Xavi, ruptură musculară și pauză de 10 zile. Pare destul de limpede că Jordi Roura va începe cu David Villa, în perspectiva meciului cu Milan, și rămîne de văzut cine îl va înlocui pe Xavi. Presa catalană merge pe ideea cu Fabregas la mijloc, dar eu cred că acolo poate juca foarte bine Thiago, ale cărui calități naturale se apropie cel mai mult de ale lui Xavi. Despre Thiago s-a tot spus că e succesorul lui Xavi, dar niciodată nu i s-a dat ocazia să arate. E un fotbalist extrem de dotat, cu o știință a pasei incredibilă, obișnuiește să ceară mingea mai sus decît o face Xavi, iar asta e un mare ajutor pentru echipă, dar are cîteva carențe la nivel de atitudine ce i-au cam frînat creșterea. Ăsta ar putea fi momentul său, mai ales dacă va avea în față perechea Essien-Modrici.

Pe ”Bernabeu”, Real Madrid n-a mai bătut Barcelona, în campionat, din mai 2008. În ceea ce-i privește, catalanii n-au cîștigat decît o dată în ultimele 7 dueluri directe, sau de două ori în ultimele 8, cum preferațiAșa sună statistica. Dar statisticile devin neimportante în cazul unui meci în care sînt față în față Messi și Cristiano. Cei doi nu ies niciodată pe teren ca să se afle în treabă. Așa că ei trebuie să fie și azi garanția spectacolului.

BARCELONA MAI ȘI ALUNECĂ

BARCELONA MAI ȘI ALUNECĂ

Cine caută anormalul cu orice preț greșește. Cine caută anormalul în acest rezultat de egalitate cu care s-a terminat Barcelona-Malaga de miercuri seară greșește evident. Pentru că nu s-a întîmplat nimic anormal. Anormal e ca o echipă să bată pe toată lumea ca și cînd ar fi formată din niște roboți. Anormal e ca niște jucători să nu greșească măcar o dată, tocmai pentru că sînt oameni și nu roboți.

Și anormal e să desconsiderăm Malaga și să privim acest egal doar că o supriză neplăcută din partea Barcelonei. E și asta, dar e și o surpriză plăcută din partea celor de la Malaga. Lumea uită că Malaga a terminat prima grupa sa de Liga Campionilor, că a bătut pe Milan acolo, că a bătut pe Real Madrid în campionat și că e doar la 6 puncte în spatele madrilenilor, cu o echipă de 6 ori mai ieftină. Malaga e un bloc de o maturitate exemplară, o construcție demnă de ”Inginerul” Pellegrini, pe care eu personal îl văd capabil să preia pe Barcelona în caz că Tito Vilanova va trebui, lucru pe care nimeni nu-l dorește, dar cu așa ceva nu te joci, să se concentreze pe tratamentul parșivei boli cu care se luptă.

Nimic de comentat față de echipa aliniată de Tito Vilanova. Cupa e locul în care pot intra de la început și cei care nu o fac prea des în campionat. La fel s-a întîmplat și la Malaga, de altfel. E ceva ce nu se negociază, e un plan bine pus la punct, lotul e numeros și toată lumea trebuie să acumuleze un volum de minute, a se citi de pregătire fizică, imposibil de atins în antrenamente, pe cît de tari ar fi ele.

Am tot spus-o, importanța lui Sergio Busquets în jocul echipei se vede cel mai mult atunci cînd lipsește. Song n-a jucat rău cu Malaga, dar se simțea comod doar cînd avea mingea, datorită calităților sale, fără minge însă poziționarea a suferit. Și prin ea și așezarea întregii echipe, care se mută pe teren în funcție de mișcarea mijlocașului său închizător, moștenire din epoca Guardiola.

De regulă, Barcelona începe atacul de la portar, prima pasă fiind de multe ori verticală, spre Sergio Busquets, coborît între fundașii centrali ce deschid mult unghiul de pasare. Thiago a făcut același lucru. Dar a pierdut o fracțiune de secundă, nu s-a informat și i-a dat senzația lui Pinto că poate primi. Automatismele sînt atît de clare în jocul Barcelonei încît Pinto a pasat, încrezător că Thiago va rezolva orice situație. De la acea greșeală, Thiago s-a scufundat într-o stare de anxietate evidentă. Deși a continuat să primească mingi identice de la portar, fiul cel mare al lui Mazinho a avut mereu în cap acea eroare și cred că Vilanova trebuia să-l scoată mai devreme. Spre exemplu, la pauză, Pellegrini a schimbat mai bine, și la nivel de jucători, dar mai ales la nivel de atitudine, urcîndu-și echipa spre terenul advers, ordonînd un pressing mult peste linia de centru, care a făcut caprogresia pozitivă din jocul Barcelonei să fie lentă și previzibilă. Inclusiv atunci cînd avea superioritate numerică.

Două vorbe despre Alexis Sanchez. Chilianul e de mult timp într-o stare psihică alterată de lipsa golurilor. El e foarte bun în tot ceea ce face pînă în fața porții, pressing, demarcări, în bandă sau profunzime, rupere de ritm. Are o problemă cu golul și mă tem că relația proastă pe care o are cu poarta adversă va influența relația pe care o are cu publicul de pe Camp Nou. În momentul schimbării sale s-au auzit cîteva fluierături, ceea ce, chiar puține dacă au fost, nu e un semn bun, căci s-au dus de mult vremurile cînd pe stadionul Barcelonei era o perpetuă criză de nervi. Ultimul fotbalist al Barcelonei fluierat pe Camp Nou a fost Cigrinsky, tot la un meci de cupă, cel pierdut cu Sevilla acum 3 ani pe vremea asta.

2-2 nu e un rezultat care să decidă calificarea. Dimpotrivă, deschide mult nivelul de spectaculozitate al partidei retur. Ceea ce e bine, căci vom avea pe DigiSport 1, joia viitoare, un meci pe cinste în loc de unul din obligație.

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă