Articolul precedent

DINAMO KIEV-ȘAHTIOR: ”CLASICUL” UCRAINEI DESCHIDE WEEK-END-UL FOTBALISTIC

DINAMO KIEV-ȘAHTIOR: ”CLASICUL” UCRAINEI DESCHIDE WEEK-END-UL FOTBALISTIC

Am lăsat în urmă meciurile echipelor naționale, iar acum ne pregătim de week-end. Un week-end cu multe partide interesante, deschis de ”clasicul” Ucrainei, cu Șahtior-ul lui Mircea Lucescu mergînd la Kiev avînd 3 puncte mai puțin decît Dinamo. Interesant e și duelul ”european” dintre Monaco și Lyon, o confruntare de tradiție din Ligue 1, în vreme ce, în Bundesliga, Borussia Dortmund încearcă o redresare din mers, după o perioadă mai puțin fastă, la Mainz, pe stadionul echipei pe care antrenorul Thomas Tuchel a pregătit-o timp de 5 sezoane, pînă în vară. 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

DINAMO ZAGREB – NK ZAGREB

Derbyul contrastelor la Zagreb. Gazdele de la Dinamo ocupă primul loc (24 de puncte, unul peste Hajduk Split), sînt neînvinse, precum doar Rijeka, și contează pe cea mai bună defensivă, 7 goluri încasate în 12 etape, dar și pe cel mai prolific atac, cu 26 de reușite. Cei de la NK, dimpotrivă, se găsesc pe ultima poziție, sînt unicii fără victorie, au cea mai fragilă apărare, întrecută de 23 de ori, precum și a doua cea mai slabă ofensivă, cu numai 10 goluri date.

Patru succese și două remize are campioana pe teren propriu, în vreme ce, afară, ”lanterna roșie” a smuls două puncte din totalul său de patru, înscriind doar trei goluri în șase deplasări. Dinamo are două remize și un triumf în ultimele 3 runde, NK nu a luat decît un punct în ultimele 6 partide.

Hodzici, cu 8 goluri, Henriquez (5), Fernandes (4) sînt principalii marcatori ai lui Dinamo. Dincolo, cele 10 reușite le-au semnat numai trei jucători: Gabriel Boban (5), Medici (3), Krovinovici (2).

Cu 2-0 a cîștigat echipa pregătită de Zoran Mamici în tur, prin ”dubla” atacantului bosniac Armin Hodzici, 20 de ani. Sezonul trecut, cele două rivale s-au înfruntat de patru ori, cu o victorie Dinamo și trei remize. Tot aceasta e prima la ”directe”: 41 de succese, 15 egaluri, 6 înfrîngeri, golaveraj 145-51.

AICI GĂSIȚI COTELE LA DINAMO ZAGREB – NK ZAGREB

DINAMO KIEV – ȘAHTIOR DONEȚK

Șoc la cel mai înalt nivel în Ucraina. Pe ”Olimpiski” din Kiev se înfruntă marile rivale, totodată primele două clasate în campionat, formațiile care și-au împărțit titlurile în ultimii 23 de ani. Lider este Dinamo Kiev, singura neînvinsă în 10 etape, care nu a pierdut decît două puncte în remiza albă din deplasare cu Zoria Lugansk, unicul meci în care nu a putut marca.  Alb-albaștrii au cea mai bună apărare, cu numai două goluri încasate.

Șahtior deține trei puncte mai puțin, 25, din cauza a două momente de slăbiciune consecutive după a treia etapă, amendate de Vorskla Poltava (2-2) și de Dnepr (0-2, chiar acasă). Trupa condusă de Mircea Lucescu și-a revenit apoi și a realizat 5 victorii la rînd, doar într-una primind gol. Aceasta beneficiază de cel mai eficace atac, cu 24 de reușite. Nu mai puțin de 14 dintre golurile ”minerilor” le-a dat Alex Teixeira, brazilianul dorit de Mourinho la Chelsea. De la Dinamo, principalul puncheur este Iarmolenko (4).

Din totalul de 9 succese ale gazdelor, 4 le-au obținut acasă, iar 7 dintre ele au fost la zero, cu minimum două goluri diferență. În 6 partide a dat cîte două goluri, de trei ori a înscris trei și o dată – patru reușite. Defensiva i-a cedat în numai două jocuri, ambele 2-1, în vreme ce cea a lui Șahtior s-a înclinat în patru runde.

1-0   (Vida 71) și 0-0 au fost rezultatele din ediția trecută. Cele două formații s-au mai confruntat în finala Cupei, cîștigată de Dinamo la loviturile de departajare (0-0/5-4 pen.) și în Supercupă, adjudecată de Șahtior, scor 2-0 (Srna 90+2 penalty, Bernard 90+4). La ”directe”, oaspeții conduc cu 22 de victorii, 7 remize, 15 eșecuri, golaveraj 60-47.

În așteptarea duelului, Mircea Lucescu nu a ascuns faptul că se teme că echipa sa ar putea fi dezavantajată. ”Repet, cer să fim respectați! Evoluăm pe un stadion complicat. Publicul și, probabil, arbitrii vor fi de partea lui Dinamo. Prin urmare, noi nu sîntem pe picior de egalitate cu cei din Kiev, așa cum ar fi normal să fie”, a declarat tehnicianul român. Atacantul său, Gladki, a zis și el că ”meciurile cu Dinamo Kiev sînt mereu provocatoare”. În schimb, Marlos a menționat că ”de la ei doar Junior Moraes ar putea să ne mai surprindă”. Tehnicianul dinamoviștilor, Serghei Rebrov, a refuzat polemica. El a vorbit de problemele legate de prepararea disputei: ”Am avut mulți jucători plecați la echipele lor naționale, de aceea nu am putut pregăti așa cum aș fi dorit meciul cu Șahtior”.

AICI GĂSIȚI COTELE LA DINAMO KIEV – ȘAHTIOR DONEȚK

AS MONACO – OLYMPIQUE LYON

AS Monaco încearcă împotriva lui Lyon ceea ce nu a putut pînă acum: să obțină prima victorie pe propria arenă în actuala ediție din Ligue 1. În precedentele patru partide de pe ”Louis ll”, formația din Principat a înregistrat două eșecuri și două remize. În schimb, pe teren străin a realizat trei succese și două egaluri.

Și ”olimpicii” se descurcă bine ”afară”, unde au înregistrat două triumfuri, un egal și un eșec. Ei  nu au pierdut decît o singură dată în ultimele 6 partide, în timp ce monegascii și-au trecut în cont doar două puncte de două jocuri încoace.

Gazdele își pun speranțele mai ales în noul golgeter, Thomas Lemar. Adus în vară de la Caen, acesta a marcat de trei ori, deși a fost titular numai în ultimele patru runde. Tot în linia ofensivă au probleme adversarii. Antrenorul Hubert Fournier l-a pierdut și pe tînărul Kalulu, după ce golgheterul Fekir era deja accidentat, astfel că în față dispune de doar trei oameni: Lacazette, Beauvue și Cornet. Fournier are în total 7 absenți, în afara lui Fekir nefiind convocați pentru acest duel Jeremy Morel, Bedimo, Bisevac, Grenier și Fofana.

”Întâlnim o echipă puternică. Ne trebuie toate punctele pentru a ne recăpăta încrederea, a noastră și a fanilor, în propriile forțe”, a declarat antrenorul Leonardo Jardim. El a fost nevoit să completeze lista absenților cu 10 jucători, neputînd conta pe Ricardo Carvalho, Raggi, suspendați, și pe accidentații Adama Traore, Toure, Bahlouli, Helder Costa, Coentrao, Bakayoko, Tiemoue.

Stagiunea anterioară, disputa din Principat s-a terminat 0-0, după ce lyonezii învinseseră acasă cu 2-1. A mai fost un duel în Cupa Ligii, adjudecat de monegasci, 1-1/5-4 la penalty-uri

AICI GĂSIȚI COTELE LA AS MONACO – OLYMPIQUE LYON

MAINZ – BORUSSIA DORTMUND

Celor de la Mainz, locul 8 cu 12 puncte, nu le plac jumătățile de măsură. Adică remizele. În 8 runde de Bundesliga, ei au înregistrat patru victorii și patru înfrîngeri, cîte două acasă și în deplasare. Fără egaluri în cont mai sînt doar liderul Bayern (punctaj maxim) și Borussia Monchengladbach. Runda trecută s-a impus la Darmstadt, 3-2, după două eșecuri la rînd, fără gol dat.

În cealaltă tabără, antrenorul Thomas Tuchel încearcă s-o trezească pe Dortmund chiar contra echipei pe care a pregătit-o timp de 5 sezoane, pînă în 2014. După un start de senzație, cu 5 succese consecutive, Borussia a uitat să cîștige: în trei etape a bifat două remize și un eșec, recentul 1-5 cu Bayern, la Munchen. Așa s-a trecut și de la o medie de aproape patru goluri pe meci la doar patru reușite în ultimele trei partide. ”Galben-negrii” se găsesc tot pe a doua treaptă, însă distanța față de Bayern a crescut la 7 puncte. Managerul sportiv Michael Zorc a zis: ”Trebuie să ne resetăm. Să ne amintim cum jucam la începutul stagiunii. Am  luat prea multe goluri care puteau fi evitate”.

Malli, cu 6 goluri, respectiv Aubameyang, cu 10, sînt primii marcatori ai celor două echipe. Sezonul trecut, fiecare s-a impus pe teren propriu: Mainz cu 2-0, Dortmund cu 4-2. All-time, Borussia e superioară: 9 victorii, 6 egaluri, 3 eșecuri, golaveraj 29-17.

Absențe de fiecare parte din cauza accidentărilor. La gazde, antrenorul Martin Schimdt nu contează pe Sereno, F. Frei, Soto, Zimling. Dincolo, lipsesc Nuri Sahin, Leitner, Bonmann, Durm, Schmelzer.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MAINZ – BORUSSIA DORTMUND

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă