ARE BAYER ANTIDOTUL PENTRU BAYERN?

ARE BAYER ANTIDOTUL PENTRU BAYERN?

Pentru Bayern Munchen, pauză de iarnă n-a fost în perioada Guardiola una de bun augur. De fiecare dată bavarezii au revenit cu cel puțin o viteză în minus față de ultimele meciuri din decembrie. Așa se întîmplă și-n acest an. Bayern nu are deocamdată cadența din toamnă, dar marea problemă a lui Guardiola vine, tot ca de obicei, de la accidentări. Cu Boateng și Javi Martinez accidentați de durată, Guardiola nu prea are variante în centrul liniei defensive. Confruntarea de la Leverkusen e un examen foarte dificil pentru Bayer. Dar nu-i singurul meci interesant al zilei. Angers-Lyon și Bilbao-Villarreal sînt partide de văzut, dincolo de alte confruntări din Premier League sau Serie A.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

ANGERS – OLYMPIQUE LYON, ora 18:00

După ce o vreme a cochetat cu poziția secundă, nou-promovata Angers și-a mai pierdut din forță. Doar o victorie a obținut în ultimele patru etape, dar importantă și consistentă, 3-0 cu Monaco, rezultate în urma cărora a ajuns pe locul 4, cu 37 de puncte în 24 de runde. Are un atac modest, 25 de reușite, dar și a doua cea mai bună apărare, cu 20 de goluri luate, după liderul PSG (11). Totuși, de cinci partide înscrie constant și numai o dată în precedentele 11 meciuri nu a marcat. Notabil, este unica formație din actuala Ligue 1 căreia PSG nu a izbutit să-i dea gol. 0-2 cu Rennes, de acum 6 jocuri, este singura înfrîngere de pe teren propriu, completată de 5 succese și 6 remize din totalul de 7 stagionale.

Lyon stă bine în atac, nu și în defensivă, golaveraj 31-27 (45 la sută dintre reușite le are între minutele 75 și 90). În clasament ocupă o modestă poziție 9, cu 33 de puncte. Etapa trecut-o a învins-o pe Bordeaux (3-0), primul succes după o pauză de patru partide (un egal, două înfrîngeri). De 7 meciuri înscrie constant. ”Olimpicii” au reușit trei triumfuri în deplasare, dar nu s-a mai impus pe teren străin din 31 octombrie, 3-1 cu ”lanterna roșie” Troyes. De atunci, ”afară” au bifat doar un egal și 5 eșecuri (trei la zero), precedentele patru la rînd.

ang-lyo

În turul de la Lyon, Angers a cîștigat cu 2-0 (C. Ndoye 17, 81). În anterioara confruntare de la Angers, tocmai din decembrie 1995, Olympique s-a impus cu 3-0 în Cupa Ligii. Obicei comun în actuala Ligue 1: fiecare a cîștigat cînd a deschis scorul și a pierdut cînd a încasat primul gol.

Ketkeophomphone, S. Sissoko, Auriac, Eudeline și F. Dore sînt jucătorii cu probleme medicale de la gazde, iar Capelle e suspendat. În aceeași situație se găsesc, la oaspeți, Rafael, B. Kone, Fofana și Fekir.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ANGERS – OLYMPIQUE LYON

BAYER LEVERKUSEN – BAYERN, ora 19:30

Leverkusen și-a redescoperit cadența. Trei victorii și un egal au realizat ”farmaciștii” după ultima înfrîngere, 1-2 la Berlin cu surpriza Hertha. Seria bună i-a ajutat să urce pe locul 4, de preliminarii în Ligă, cu 31 de puncte în 19 etape. Ei nu excelează în ofensivă, dar se compensează cu apărarea, una dintre cele mai bune, golaveraj 29-21. De zece meciuri Bayer marchează constant. 1-2 cu FC Koln a rămas precedentul său eșec acasă, urmat de o remiză, apoi două succese la zero, 5-0 cu Monchengladbach și 3-0 cu Hannover. Din cele 9 partide de pe ”BayArena” doar cu Darmstadt nu a marcat, 0-1 în primul insucces de pe teren propriu.

Bayern este lider cu 52 de puncte, fiind echipa cu cea mai bună apărare (12 runde fără gol luat) și cu al doilea atac (golaveraj 50-9), cu cele mai multe victorii (17), dar și cele mai puține egaluri și eșecuri, cîte unul. Toate cele cinci puncte pierdute au fost în deplasare: 0-0 la Frankfurt, unicul meci fără gol marcat, și 1-3 la Monchengladbah. După ultimul a obținut patru triumfuri consecutive.

Cu 3-0 (T. Muller 26, 60 penalty, Robben 71 penalty) a învins Bayern în tur. Sezonul trecut fiecare s-a impus pe teren propriu: Bayern cu 1-0, Bayer cu 2-0. Precedentul succes al campioanei la Leverkusen datează din martie 2013, scor 2-1.

Patru absențe la gazde, respectiv Boder, Aranguiz, L. Bender, R. Kruse. Guardiola, despre care tocmai s-a dezvăluit că în vară se va duce la Manchester City, are mari probleme în zona defensivă, căci nu-i are la dispoziție pe Benatia, J. Boateng și Javi Martinez. Lor li se adaugă și noul transfer Serdar Tasci, care a venit cu probleme fizice din Rusia. De asemenea indisponibili mai sînt Gotze, Green, Ribery, Weihrauch.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA BAYER LEVERKUSEN – BAYERN

BOLOGNA – FIORENTINA, ora 19:00

O echipă tranșantă este Bologna. Din cele 23 de etape, perioadă în care a adunat 29 de puncte, doar două le-a terminat la egalitate, avînd cele mai puține remize din actuala Serie A, dar fiind printre fruntașe la înfrîngeri, cu 12. Pe locul 10, trupa condusă de Roberto Donadoni (golaveraj 27-30) a cedat runda trecută la Frosinone, 0-1, după 3 jocuri cu un egal și două victorii. Este ultima formație care a putut să învingă liderul Napoli, 3-2 acasă pe 6 decembrie. Totuși, a avut destule bătăi de cap pe teren propriu, unde a obținut doar 4 din totalul de 9 succese, pe lîngă două nuluri și 6 înfrîngeri. Nu s-a impus decît o dată în precedentele patru vizite primite.

Cu al 4-lea atac, dar cu oarece probleme în defensivă, Fiorentina e pe a 3-a poziție, cu 45 de puncte, la 8 distanță de liderul Napoli. O remiză albă ”afară” și două triumfuri la Florența a obținut după ultimul insucces, 0-2 pe terenul Milanului, unicul duel de pe teren străin fără gol dat. Doar un punct a scos în anterioarele două partide din deplasare, de unde a revenit cu 5 victorii, două remize și 4 eșecuri.

Fiorentina a cîștigat în tur cu 2-0 (Blaszczykowski 71, Kalinici 82). Cele două echipe se întîlniseră anterior în sezonul 2013-2014, cînd tot Viola a triumfat de două ori cu 3-0. Precedentul succes al Bolognei a fost pe teren propriu, 2-1 în februarie 2013. În ultimele lor 13 dueluri directe s-a marcat măcar o dată. All-time, pe ”DallAra” s-au desfășurat 63 de confruntări, bilanț 25-24-14, golaveraj 79-74.

Doi absenți siguri la gazde, suspendații Ferrari și Oikonomou. În plus, incert este Krafth. Fiorentina nu-l poate avea pe bancă pe antrenorul Paulo Sousa, suspendat (va fi înlocuit de Victor Sanchez), și nu va conta nici pe accidentații Badelj, Alonso, Benalouane.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA BOLOGNA – FIORENTINA

ATHLETIC BILBAO – VILLARREAL, ora 21:30

Bilbao și-a revenit după umilința din fața Barcelonei, 0-6 pe ”Camp Nou”, și a cîștigat următoarele două etape. Una dintre victorii, 5-2 cu Eibar, este și cel mai detașat triumf de pe teren propriu, de unde doar FC Barcelona și Real Madrid au putut să plece cu toate punctele. În rest, Athletic a realizat două remize și șase succese, doar în două dintre aceste meciuri nemarcînd. Pe ”San Mames” n-a mai cedat de 7 jocuri. După 22 de runde se află pe locul 6, de Europa League, cu 34 de puncte și golaveraj 33-30.

De 9 meciuri nu a mai pierdut Villarreal, cu două remize și 7 victorii, cinci la limită, doar o dată nedînd gol. Ultima înfrîngere a fost pe terenul lui Getafe (0-2). Din deplasare s-a întors cu patru triumfuri, trei nuluri și trei insuccese (toate la zero): nu s-a mai impiedicat de 3 partide ”afară” (două triumfuri, un egal), mereu cu două goluri marcate. Cu a treia defensivă, dar și cel mai slab atac din primele 9 clasate, golaveraj 29-18 (70 la sută dintre reușite au fost în repriza secundă), ”Submarinul galben” se găsește pe a 4-a poziție, de preliminarii în Champions League, cu 44 de puncte: 7 dintre ele le-a smuls în ultimele 5 minute.

În tur, Villarreal a învins cu 3-1 (Bruno 43 penalty, Gaspar 67, Baptistao 80 – Aduriz 90+2). Ulterior, Bilbao și-a luat revanșa în Cupă printr-un dublu succes, 3-1 acasă (Inaki Williams 54, Aduriz 68, Laporte 81 – Baptistao 16, Samu 38) și 1-0 ”afară” (Inaki Wiliams 21). Sezonul trecut fiecare s-a impus pe propria arenă, Villarreal cu 2-0, Athletic cu 4-0. Precedenta victorie a ”Submarinului galben” pe ”San Mames” s-a produs în martie 2011, scor 1-0: de atunci s-au consemnat trei succese ale bascilor și un nul, în toate competițiile.

vil-bilb

Totuși, Bilbao a cîștigat numai 3 din anterioarele 20 de dispute cu Villarreal în Primera (4 egaluri, 13 eșecuri), succese obținute doar acasă, dar ultimele două la rînd. În schimb, antrenorul său, Ernesto Valverde, nu a cedat decît 4 din cele 13 meciuri ca antrenor contra ”Submarinului galben”, pe lîngă 6 victorii și 3 remize. Nu-i de omis nici golgeterul Aduriz, cu patru reușite în anterioarele cinci dueluri directe.

Ambele formații se bazează pe efective aproape complete. De la gazde lipsesc numai Ibai și Raul Garcia, în timp ce adversarii nu contează pe Adrian și Samu.

 AICI GĂSIȚI COTELE LA ATHLETIC BILBAO – VILLARREAL

YOUNG BOYS BERNA– GRASSHOPPER, ora 21:00

Dispută pe podium în Super Liga elvețiană. Pe stadionul ”Stade de Suisse Wankdorf” din Berna se confruntă Young Boys, ocupanta locului 3, cu 28 de puncte în 18 etape, și Grasshopper Zurich, formația de pe poziția secundă, de eliminatorii Champions League, cu 33 de puncte, 10 mai puține decît liderul FC Basel.

Pregătite de austriacul Adolf Hutter, gazdele se descurcă bine în atac, nu și în apărare, golaveraj 30-22, adunînd multe egaluri (7). Trei remize cu 1-1, apoi o victorie și un eșec a înregistrat în ultimele cinci runde, mereu cu gol dat și luat. Doar o dată nici nu a marcat, dar nici defensiva nu i-a cedat în anterioarele 13 jocuri. Pe 12 august a suferit unica înfrîngere de pe teren propriu, 0-1 cu Lugano, completată de cinci succese și trei nuluri.

Cu cel mai bun atac, 46 de eușite, însă și una dintre cele mai fragile defensive, întrecută de 32 de ori, Grasshopper a pierdut etapa trecută, 1-4 la Lugano, după trei triumfuri consecutive. A înscris în toate cele 18 runde și a încasat gol în 13. Nu a cîștigat decît una din anterioarele cinci partide din deplasare, plus un egal și trei insuccese.

Cele două formații s-au mai întîlnit de două ori în acest campionat și fiecare s-a impus acasă, Grashopper cu 3-2, Young Boys cu 3-1. Potrivit actualului sistem competițional din Elveția, două echipe se confruntă de patru ori într-o stagiune. Din disputele stagiunii precedente, trupa din Berna a ieșit mai bine: 4-0 și 4-2 pe teren propriu, 1-0 și 2-2 la Zurich. Ultimul succes al ”lăcustelor” la Berna datează din martie 2014, scor 4-0, peste două luni triumfînd și acasă, cu 5-0.

AICI GĂSIȚI COTELE LA YOUNG BOYS BERNA– GRASSHOPPER

MANCHESTER CITY – LEICESTER, ora 14:45

Duel la nivel înalt în Premier League. Pe ”Etihad” se înfruntă primele două clasate, Manchester City și liderul Leicester, totodată, formațiile cu cele mai multe victorii (14) și cu cele mai bune atacuri (46, respectiv 44 de reușite), diferența dată de apărare fiind mică (23 contra 26 de goluri încasate).

La City este de așteptat reacția echipei după ce s-a dezvăluit că antrenorul Manuel Pellegrini va pleca la vară pentru a-i face loc lui Pep Guardiola. Cu 47 de puncte în 24 de etape, ”cetățenii” nu au mai pierdut de 7 jocuri, cu 3 egaluri și 4 victorii și au înscris în patru din ultimele cinci runde. Nu au mai cedat de cinci partide (patru succese) pe teren propriu, unde, în total, au strîns 9 triumfuri, o remiză și două înfrîngeri: doar o dată nu a marcat, la 0-0 cu Everton. Aceasta este, cu tot sezonul trecut, unica dispută din anterioarele 27 acasă în care n-au punctat. De asemenea pe ”Etihad”, City a cîștigat 16 din ultimele 19 confruntări, plus un nul și două insuccese.

Cu cele mai puține eșecuri, numai două, Leicester este la șefie cu 50 de puncte. Trupa italianului Claudio Ranieri nu a mai cedat de 6 etape, cu trei egaluri și trei victorii, precedentele două consecutiv și fără gol primit. De patru confruntări înscrie constant. Una din cele două înfrîngeri a suferit-o în deplasare, completată de patru remize și șapte triumfuri, înscriind în 11 din cele 12 vizite făcute. De 17 runde încoace, ”vulpile” au fost învinse numai o dată, pe lîngă 11 succese și un egal. Tot numai o dată au pierdut în precedentele 15 meciuri de ”afară” în Premier League, plus 9 victorii și 5 remize.

Cu 0-0 s-a încheiat partida din tur, ducînd la 9 seria meciurilor în care City nu a cedat cu Leicester (5 triumfuri, 4 nuluri), ultimele trei fără gol primit, în toate competițiile. ”Vulpile” s-au impus ultima oară chiar la Manchester, 3-0 în martie 2003.

Ambele formații mizează pe excelenți marcatori. Gazdele îl au pe Aguero, cu 13 goluri (argentinianul a punctat de 12 ori în precedentele 10 apariții în campionat), adversarii contează pe Vardy, golgeterul din Premier cu 18 reușite, plus 3 pase decisive, dar și pe Mahrez, autor a 13 goluri și a 9 ”assisturi”.

Absențe importante la City: Mangala, Bony, Kompany, Nasri și, mai ales, De Bruyne, principalul pasator, cu 9 ”assisturi”. Toți sunt accidentați de mai multă vreme, în vreme ce Jesus Navas s-a alăturat pe această listă, spaniolul urmînd să lipsească 3-4 săptămîni. Revine însă Delph. Leicester nu-i are la dispoziție pe M. James și Schlupp.

AICI GĂSIȚI COTELE LA MANCHESTER CITY – LEICESTER

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă