Articolul precedent

GREMIO SPERĂ SĂ PRINDĂ COPA LIBERTADORES

GREMIO SPERĂ SĂ PRINDĂ COPA LIBERTADORES

După câteva week-end-uri agitate în campionate, urmează câteva zile mai calme, de trecere spre partidele rezervate echipelor naționale, din preliminariile Mondialului. Avem așadar ocazia să ne îndreptăm atenția spre întreceri mai puțin mediatizate, cum ar fi ligile secunde din Germania, Franța, Italia, dar și prima ligă a Braziliei, unde nu mai e mult până la final, iar lupta pe diversele paliere ale clasamentului e foarte aprinsă. Gremio, spre exemplu, luptă să pătrundă în zona locurilor de Copa Libertadores împotriva lui Sport Recife, care trage tare să evite contactul cu pozițiile retrogradabile. Programul zilei conține, dincolo de ultimul meci al etapei din Liga 1, și un mereu interesant și încins duel din baschetul sârb între Steaua Roșie și Partizan. Amănunte și cote mai jos.

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor
CFR CLUJ – FC BOTOȘANI, luni, 07.11, ora 20:30 (ROMÂNIA, LIGA 1)

Cu gândul la play-off

Și CFR, și FC Botoșani se luptă să intre în  play-off-ul de titlu. Înaintea etapei a 15-a, ambele se aflau în grafic, prima pe locul 6 cu 20 de puncte, cealaltă pe 4 cu 23 de puncte, însă clujenii au ieșit între timp din ”circuit” devansați de Dinamo, care în noua rundă s-a impus la Timișoara cu 2-1.

Ardelenii ar fi stat, totuși, mai bine, pe a 3-a poziție chiar, dacă nu ar fi pornit campionatul cu 6 puncte penalizare din cauze financiare. Ei contează pe unul dintre cele mai prolifice atacuri, cu 25 de reușite, și stau bine și în apărare, cu 12 goluri încasate. Echipa condusă de Vasile Miriuță a învins etapa trecută la Chiajna, 2-1, după ce tocmai pierduse ”afară” cu Viitorul (1-2), unicul eșec din ultimele 12 jocuri, jumătate câștigate, și al doilea stagional. De 7 partide înscrie mereu. Acasă nu a cedat deloc, cu 3 remize (două ”albe”) și 4 victorii, 5 dintre vizitele primite terminându-le fără gol luat. Anteriorul insucces în ”Gruia” a fost un 1-2 cu Pandurii în decembrie 2015, acum 18 meciuri.

Și FC Botoșani stă bine în ofensivă, dar suferă ceva mai mult în apărare, golaveraj 23-15. Elevii lui Leo Grozavu nu au pierdut și nici nu au încasat gol de două meciuri (un egal, un succes), de la un 1-2 pe terenul Pandurilor, singura înfrângere din precedentele 4 dispute, două câștigate. Anterioarele două deplasări au însemnat numai eșecuri: în total, de ”afară” s-a întors cu un bilanț echilibrat, prin 3 triumfuri, un nul și 3 eșecuri, pierzând numai atunci când a primit gol.

În tur, FC Botoșani s-a impus cu 3-1. În general, fiecare dintre cele două echipe a fost neiertătoare acasă. Astfel, CFR Cluj nu a ratat nimic în cele 4 dueluri directe de pe propria arenă, întotdeauna încheiate cu minimum trei goluri date. Ba, au fost cazuri când s-a detașat  foarte clar, precum un 4-0 în mai 2015 și un 6-0 în aprilie 2016: per total, a dat 16 goluri și a luat doar două.

AICI GĂSIȚI COTELE LA CFR CLUJ – FC BOTOȘANI

 

RC LENS – AC AJACCIO, ora 21:30 (FRANȚA, LIGUE 2)

Lens forțează revenirea în elită

Lens nu are voie să calce strâmb în tentativa de a forța revenirea în elita franceză. Înaintea meciului cu AC Ajaccio, care închide etapa a 14-a, formația antrenată de Alain Casanova se găsește pe locul 6, cu 21 de puncte, la doar 4 distanță de țintă. Adversarii ocupă a 14-a poziție, cu 15 puncte.

Mai bine în apărare decât în atac, golaveraj 18-12, Lens a înregistrat un egal și un succes, ultimul pe terenul liderului Brest (2-1), după un 0-1 la Sochaux, singurul eșec din ultimele 9 jocuri, 4 terminate cu triumfuri. Acesta este și unicul meci din respectivul interval în care nu a marcat. Pe teren propriu, Cristian Lopez, ex-CFR Cluj, și colegii lui au suferit una dintre cele două înfrângeri stagionale, 0-1 cu Amiens (unica dispută de acasă în care nu au înscris), completată de 3 remize și două victorii.

Cu golaveraj negativ, 13-16, Ajaccio a pierdut ultimele două runde, precedate de un 1-0 pe propria arenă cu Reims, singurul triumf de 4 confruntări încoace. În precedentele 5 partide, fosta formație a lui Adrian Mutu nu a marcat decât de 3 ori, numai câte un gol. Încă nu a putut să învingă în deplasare. De pe teren străin a revenit cu două remize (una ”albă”) și 4 insuccese, anterioarele două la rând. Notabil, a marcat în doar două din cele 6 vizite făcute, mereu câte un gol. Ultima victorie ”afară” a obținut-o în ianuarie 2016, 2-0 la Evian, urmată de 6 remize și 8 eșecuri, 9 dintre ele terminate fără să fi înscris.

În acest sezon, cele două echipe s-au întâlnit în august în Cupa Ligii, când Lens s-a impus acasă cu 2-0. Tot trupa ”Sang et or” a fost mai bună și în campionatul trecut, cu 1-1 în deplasare și 2-0 pe ”Felix Bollaert”. Ultimul succes al lui Ajaccio, de acum 5 dueluri directe (totodată singurul de 9 precedente încoace), a fost un 1-0 în martie 2009, chiar la Lens.

AICI GĂSIȚI COTELE LA RC LENS – AC AJACCIO

 

GREMIO – SPORT RECIFE, ora 00:00 (BRAZILIA SERIE A)

Gremio speră să prindă Copa Libertadores

Fiecare echipă caută victoria din motive diferite. Înaintea etapei a 34-a, Gremio ocupa locul 8, cu 49 de puncte, și se află în plină luptă de a prinde un bilet în viitoarea Copa Libertadores. Sport Recife contează pe 40 de puncte, cu care se găsea pe a 14-a poziție, și încearcă să se îndepărteze de zona retrogradării.

Fără a excela la realizări, golaveraj 36-34, Gremio doar a remizat în ultimele 3 runde, cu un 1-1 urmat de două de 0-0. Totuși, formația din Porto Alegre este neînvinsă de 5 jocuri, primele două câștigate cu același 1-0. Ultimul eșec, și singurul de 7 partide încoace, a fost un 0-1 ”afară” cu Cruzeiro. Acasă este neîntrecută de 3 meciuri, cu două succese și un egal, toate fără gol luat. Aceste rezultate au fost precedate de un 0-1 cu Fluminense, a doua înfrângere stagională de pe teren propriu pe lângă 4 remize și 10 triumfuri.

Sport Recife se descurcă bine în ofensivă, cu 42 de reușite, dar are una dintre cele mai fragile defensive, întrecută de 50 de ori. În etapa precedentă a învins-o pe Ponte Preta, 1-0 acasă, în a doua victorie din anterioarele 6 dispute, 5 încheiate cu gol dat. Pe teren străin nu s-a mai impus de 7 confruntări, cu un egal completat de 6 eșecuri consecutive, 4 dintre ele la zero. Oricum, de ”afară” a revenit cu numai două succese, plus două egaluri și 12 din totalul de 15 înfrângeri.

În tur, Sport Recife a învins cu 4-2, după ce se comportase mai bine și stagiunea trecută, cu 1-1 ”afară” și 1-0 acasă. Totuși, pe ”Arena do Gremio” nu a triumfat niciodată. Ultima victorie a lui Gremio, din urmă cu 4 dueluri directe, a fost un 2-0 pe teren propriu în octombrie 2014, și este, totodată, unica de 5 precedente încoace.

AICI GĂSIȚI COTELE LA GREMIO – SPORT RECIFE

 

 

STEAUA ROȘIE – PARTIZAN, ora 22:00 (BASCHET, LIGA ADRIATICĂ)

Rivalitate maximă indiferent de competiție

Marea rivalitate din granzii sârbi Steaua Roșie și Partizan se mută la baschet. Cele două formații din Belgrad își măsoară acum puterile în Liga Adriatică, o competiție zonală organizată anual în sistem campionat, la care participă 14 echipe din Serbia, Croația, Macedonia, Slovenia, Muntenegru, Bosnia, dar și cu invitate din Bulgaria și Ungaria.

După 7 etape, Steaua Roșie ocupă locul 2, cu victorii pe linie (4 acasă) și 14 puncte în cont: lider este Buducnost, care are 16 puncte în 8 jocuri. De asemenea, beneficiază de cel mai bun coșaveraj, plus 128 (584-456). În total, în această competiție este imbatabilă de 17 meciuri, ediția trecută câștigând-o printr-un 3-0 la general cu KK Mega Leks. Notabil, se impusese și acum două sezoane. În toate întrecerile, Steaua Roșie tocmai a cedat în Euroligă, 63-70 chiar în propria sală cu spaniolii de la Saski Baskonia, al doilea insucces de 3 dispute încoace.

La rândul său, Partizan se găsește pe a 4-a poziție, cu 13 puncte. În cele 7 partide anterioare a obținut 6 victorii și a pierdut o dată, recentul 61-64 acasă cu liderul Buducnost. Remarcabil, are cele mai multe triumfuri finale în Liga Adriatica, 6, ultimul în 2013. În ultima partidă, indiferent de întrecere, a câștigat, însă mai devreme legase două eșecuri. Unul a fost la Istanbul, cu Besiktas, în unicul insucces din anterioarele 7 deplasări.

Cele două grupări s-au confruntat ultima oară în iunie 2016, în finala campionatului Serbiei. Atunci, titlul l-a cucerit Steaua Roșie, scor general 3-1, eșecul încasîndu-l în propria sală, ”Aleksandar Nikolici”. Acesta este, însă, unicul succes realizat de Partizan în precedentele 6 apariții pe terenul rivalei.

AICI GĂSIȚI COTELE LA STEAUA ROȘIE – PARTIZAN

 

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă