Începe Liga Campionilor. Îndrăznesc să spun și aștept să fiu contrazis cu argumente, competiția cea mai puternică din lume, la nivel de cluburi. Tot ceea ce înseamnă Liga Campionilor e la superlativ, de fotbaliștii implicați la felul în care e gestionată de UEFA. E întrecerea la al cărei start toți ar vrea să fie prezenți, e întrecerea pe care toți ar vrea s-o transmită și toți ar vrea s-o comenteze.
Am mai spus, după părerea mea, vorbim de doua competiții într-una singură. Liga Campionilor și Champions League. Fiecare parte cu farmecul ei. Liga Campionilor e cea din faza grupelor, cînd alături de cei puternici avem ocazia să vedem și echipe din zone mai puțin favorizate, fotbalistic vorbind. Iar Champions League e cea din primăvară, cu dueluri eliminatorii, cu meciuri în care nici o greșelă nu mai e permisă, căci nu mai există marjă de eroare.
Haideți să facem, pentru început, o trecere în revistă a fiecărei grupe în parte. Rapid, fără prea multă filozofie sau analiză, plecînd de la calculul hîrtiei, urmînd să vedem în decembrie dacă ostilitățile s-au derulat așa cum era de așteptat. Apoi, vom vorbi puțin și despre meciurile importante de azi.
Grupele Ligii Campionilor, ediția 2013-2014, în caz că nu le știți încă pe dinafară, sînt acestea:
În Grupa A, Manchester United pare să fie principala favorită. Și cred că va fi una dintre echipele calificate. Nu va avea însă meciuri preasimple și asta pentru că toate celelalte trei competitoare au un joc oarecum asemănător, un fotbal de atac, ofensiv, mai puțin închistat de rigori tactice. Aș merge pe mîna Șahtiorului lui Mircea Lucescu, care deși nu mai e la fel de bună ca anul trecut are totuși experiența gestionării unor astfel de dueluri. Meciurile deschise cred că avantajează echipa lui Lucescu, adversarii deschiși mai bine zis. Cu toată prietenia pentru Gică Craioveanu, nu știu în ce măsură va izbuti Real Sociedad să survoleze perioada extrem de agitată care urmează, cu meciuri din 3 în 3 zile, la un lot nu foarte amplu și nici experimentat.
Grupa B are două favorite certe. Real Madrid și Juventus. Eu cred că asta va fi ordinea finală a clasamentului, dar nu exclud o surpriză din partea lui Juve. Campioana Italiei s-a întărit spectaculos în această vară, iar proiectul lui Antonio Conte cu siguranță poate trece mai sus decît sezonul precedent, cînd s-a oprit în ”sferturi”. Pentru asta e foarte importantă clasarea finală în grupă, căci locul secund îți poate scoate în cale o cîștigătoare de grupă. Se va decide ierarhia finală în dubla dintre cele două favorite, dar nici partidele cu Galata nu trebuie tratate cu seninătate prea mare. În special cele de la Istanbul. Dacă anul trecut, Galata avea noroc la tragere și reușea să iasă în primăvară, acum nu cred că se mai poate întîmpla asta.
Grupa C e una destul de cenușie. PSG a avut noroc, a beneficiat de o tragere bună. Cred că putem vorbi despre campioana Franței ca despre o calificată sigură în primăvară. Pentru locul al doilea, mi se pare că Benfica are un ușor avantaj, mai ales pentru că nu și-a pierdut numele importante.
Grupa D seamănă destul de mult cu grupa B. Are două favorite certe și rămîne de văzut ordinea finală a ierarhiei. Merg parcă pe mîna lui Bayern, care pare mai închegată, chit că lotul încă se chinuie să aglutineze ideile tactice ale lui Guardiola. Dubla Bayern-Manchester City mi se pare însă un mare punct de atractie.
Grupa E e grupa despre care se va discuta cel mai mult. Nu cred va avea vreo problemă Chelsea și aștept să văd cum se va descurca Steaua. Mi se pare sub Schalke, așa că o calificare în primăvară ar fi o surpriză plăcută. Indiferent de ce vor spune fanii steliști. Mi se pare însă peste Basel, așa că o necalificare în primăvara Europa League ar fi o surpriză neplăcută.
Grupa F ar trebui să poarte numele de ”grupa morții”. De fiecare dată avem una. Mi se pare un pic sub cea similară din sezonul trecut, unde aveam Real, City, Dortmund și Ajax. Dortmund e iar ghinionistă din acest punct de vedere, însă Napoli și Arsenal sînt sub Real și City, chit că OM pare mai bună ca Ajax-ul de anul trecut. Vor fi meciuri splendide, pe care le vom savura. Borussia mi se pare cu un pas înainte și cred că de data asta Arsenal nu va trece de grupe. Napoli are în Rafa Benitez un antrenor care adoră astfel de meciuri pe care să le poată pregăti așa cum știe din punct devedere tactic.
Grupa G ar trebui să aibă un lider clar, Atletico. Nu poate juca însă Diego Costa în primele meciuri, ceea ce ar putea fi un ușor handicap. Nu văd însă cum ar putea rata calificarea. Atletico reprezintă, am scris-o cu ocazia Supercupei Spaniei, cea mai bună echipă din Spania fără minge, atunci cînd posesia e la adversar. Între Porto și Zenit se va da lupta pentru celălalt loc calificant, iar aici văd echipa din Sankt Petersburg cu un ușor avantaj, grație antrenorului italian și a vedetelor du greutate din lot.
Grupa H e și ea o grupă unde se cască o prăpastie între primele două și celelalte două. Barcelona și Milan vor merge mai departe, nu cred că se îndoiește cineva, iar Barcelona e favorită la locul unu pentru că problemele sale sînt parcă mai mici decît cele ale Milanului.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
Să vorbim puțin și de meciurile importante din prima zi!
Galatasaray-Real Madrid are aceleași considerente tactice ale duelului din primăvară, din ”sferturi”. Destul de puține s-au schimbat față de acea dublă la Galata, destul de multe la Real. În aprilie, totul s-a decis încă din prima manșă, căci Galatasaray a fost prea simplă pentru Madrid. Nu știu dacă și ce s-a schimbat la Galata de atunci. Poate stadiul de formă în care se află azi Drogba și Sneijder, care în primăvară erau departe de vremurile lor bune.
Marea problemă a Galatei vine din zona de apărare. Chit că față de anul trecut a venit Chedjou, zona centrală e departe de a oferi maximă siguranță. Iar părțile laterale cu atît mai puțin. Eboue e un adversar de genul pe care Cristiano îi manincă pe pîine, căci se apără larg, oferă spații și nici nu prea benefiziază de ajutor din linia de mijloc. Lipsește Altintopp, ceea ce ar putea fi totuși un plus, căci va juca probabil Sabri, care pare mai dedicat fazei defensive. Pe partea cealaltă, dacă va juca Bale, aceeași teorie. Ar fi straniu să-l revedem acolo pe Riera, așa cum pretinde presa turcă. El n-a jucat deloc în acest sezon, pentru că în Turcia e o limită de 6 străni în echipă, iar Terim îl preferă pe Chedjou. În Ligă nu există această limită, dar parcă e anormal să fie folosit un fotbalist cen-a mai jucat din mai.
La Real, cred că va reintra Khedira printre titulari. Și mi se pare posibil să fie lăsat pe bancă Isco, iar Bale să fie folosit în zonă centrală, pentru a-l ajuta pe Benzema să preseze greoaia apărare a turcilor. Iar Di Maria să joace în dreapta. Va apăra Casillas, o experiență cel puțin bizară pe care o încearcă Ancelotti, căci n-am mai văzut pînă acum o astfel de rotație la vreo echipă de nivel mare.
BILETE DE INTRARE LA MECIURILE DIN CHAMPIONS LEAGUE GĂSIȚI AICI:
În Manchester United-Leverkusen e de presupus că vom asista la prima titularizare a lui Fellaini. Probabil alături de Carrick, așa cum scriam și într-o descriere a situației din Premier League de după transferuri. Cred că va juca Valencia în dreapta și aștept să văd cine va fi în stînga. Kagawa n-a prea fost folosit de David Moyes pînă acum, dar cum meciul e pe teren propriu parcă tot pe Welbeck îl văd acolo.
United n-a mai dat gol din acțiune de ceva vreme, în ultimele 3 partide de campionat marcîndu-se de două ori din faze fixe, un penalty care n-a prea fost și o lovitură liberă.
Leverkusen face parte din categoria echipelor ”cu design”. Joacă frumos și suficient de ofensiv. Kiessling e golgeterul echipei și nu pot să nu mă întreb de ce oare marile nume din Germania și Europa n-au ochi și pentru el, căci mi-l reamintesc marcînd goluri de pe vremea cînd comentam Bundesliga la Sport Klub. Bayer joacă într-un 4-3-3 destul de clasic, cu Sam într-o formă destul de bună. El și Kiessling au marcat, împreună, 8 din cele 11 goluri ale echipei, cîte 4 fiecare, și ar trebui să fie principala preocupare a celor din Manchester.
Rîndurile ce urmează se vor un omagiu pentru una dintre cele mai frumoase figuri ce au populat fotbalul în ultimii 20 de ani. E vorba de Raul. Raul Gonzales Blanco. Sau RAUL GONZALES-GRANDE, cum am văzut undeva în presa spaniolă. Mereu luptător împotriva destinului, mereu în căutarea autodepăşirii, Raul a căutat mai mereu imposibilul. Cîteodată imposibilul a devenit posibil în ceea ce-l privește.
”Merită un stadion plin de recunoștință”. E mesajul ce mi-a rămas în cap la momentul retragerii lui Hagi. Pe undeva, l-aș compara pe Hagi cu Raul, ceea ce a făcut Hagi pentru fotbalul românesc, pe care l-a ținut în spate ani buni, asemînîndu-se cu cea ce a făcut Raul pentru Real Madrid. Hagi nu merită în nici un caz ironiile care îi sînt adresate azi, multe din partea unor ziariști ale căror unice realizări, comparativ cu Hagi, sînt doar niște atacuri de panică, la fel cum Raul nu merita felul în care s-a despărțit, sau a fost despărțit, de marea iubire a vieții sale, Real Madrid.
Am tot fost întrebat în legătură cu simpatiile mele fotbalistice. Am spus la un moment dat despre Pirlo. Despre Ronaldinho, pe care aproape că l-am idolatrizat. Despre Ronaldo cel brazilian, ”Ronaldo Întîiul”, pe care l-am văzut pe viu debutînd la Barcelona, în 1996, într-o Supercupă a Spaniei jucată cu Atletico, pe ”Montjuic”, și al cărui viitor strălucit l-am intuit și l-am pronosticat celor apropiați. Am spus Ronaldo cel brazilian pentru că nu mi se pare corect față de Cristiano Ronaldo, pe care l-am cunoscut de asemenea, pe cînd era mai mic și juca la Sporting cu Marius Niculae, să se vorbească despre ”Adevăratul Ronaldo” și o așa zisă copie. Cristiano n-are nici o vină că e mai tînăr decît Ronaldo brazilianul, iar a încerca să-i compari pe cei doi mi se pare un demers de prost gust, căci n-au nici o legătură unul cu altul. Mi-a mai plăcut și Beckham, pe care l-am considerat primul fotbalist universal și la care am admirat mereu știința de a se comporta în societate.
Și, da, mi-a plăcut foarte mult Raul. Despre toți cei de mai sus am scris pe acest blog și nu o dată. Despre unii cu siguranță că o voi mai face, despre alții poate că nu. Despre Raul n-am scris niciodată. Și mi se pare nedrept să nu se regăsească printre tags-urile mele. Iată că o fac acum, poate prea tîrziu, poate la fel de tîrziu ca și festivitățile pe care i le-a dedicat Realul, dar mai bine mai tîrziu decît niciodată.
Vine un moment în viaţă cînd trebui să ştii să spui stop. Cei care ştiu cînd să se oprească sînt cei a căror imagine va rămîne mereu albă, insesizabil estompată de griul momentelor neplăcute, inevitabile în partea de final a oricărei cariere, atunci cînd anii încep să cîntăreasca mai mult decît calităţile, iar dorinţa nu mai poate ţine locul putinţei. Raul a știut să spună stop, a știut să pună un stop în cariera sa. S-a întămplat atunci cînd a plecat de la Real Madrid.
În acel moment, “RAUL Madrid” s-a desfiinţat. A rămas doar Real Madrid, cel mai mare club al secolului trecut, brandul numărul 1 din fotbalul mondial, dar emblema sa de pînă atunci a plecat. Sau i s-a sugerat să o facă, iar el a acceptat elegant, ca un cavaler ce-a fost în toată cariera sa colosala, în care n-am aflat ce tip de fotomodel ar agrea în patul său, ce maşină şi-a mai luat, ce tatuaj sau freză şi-a mai făcut ori care este marca de chiloţi care i se potriveşte cel mai bine, la ce ceas se uită cînd se trezeşte ori ce gel de păr foloseşte. Raul a făcut bani, şi nu puţini, jucînd, marcînd goluri după goluri, rupîndu-şi picioarele la propriu pentru albul clubului de suflet, punîndu-şi numele şi, pînă la urmă, viaţa la dispoziţia unei entităţi ce înseamnă, în primul rînd, milioane de suporteri pe toată planeta. Iar în plan personal, pe care s-a sfiit mereu să-l afişeze, e un model agreat şi apreciat de toată lumea. O căsnicie fără pată, 5 copii şi nici o legendă deochiată.
Despre Raul se pot spune multe. Fiecare are propria caracterizare, fiecare are propria impresie. Unanimă este însă aprecierea pe care întreaga Spanie a simţit nevoia să o aducă acestui jucător care, într-o perioadă cînd “naţionala” iberică nu era cea mai bună din lume, a fost “El Siete de Espana”, şeptarul care stingea orgoliile şi strîngea speranţele în jurul numelui său.
Despre Raul se pot scrie multe. E de ajuns să priviţi cifrele sale ca sa aveţi imaginea unui fotbalist adevărat. Iar dacă va avea cineva curiozitatea să afle cîte dintre golurile lui Raul au fost decisive ar descoperi adevărata explicaţie a sintagmei “Raul Madrid”. Continuată apoi cu la fel de mare succes la Schalke, unde a ales să-și continue cariera europeană și să se reinventeze. Cu toate astea, Raul n-a fost niciodată Balonul de Aur, deşi a avut 6 nominalizări, n-a fost campion european şi nici mondial, deşi a jucat 102 meciuri pentru Spania. Cîteodată viaţa nu-ţi aduce chiar toate recompensele pe care le meriţi.
A primit-o însă într-o zi călduroasă de vară, la Madrid, pe stadionul vieții sale. Un stadion plin de recunoștință, care l-a regăsit pe Raul așa cum îl știa, așa cum îl iubise, așa cum ar fi vrut să-l iubească la infinit. A fost căpitanul Madridului, iar căpitanul de azi, Iker, i-a oferit banderola. A fost șeptarul de legendă al Madridului, iar șeptarul de azi, Cristiano, i-a oferit tricoul său. A fost regele Madridului, iar Regele Spaniei n-a putut să lipsească de la această gală.
A fost sufletul Madridului, iar madrilenii și-au deschis sufletul și l-au primit acolo, pentru totdeauna.
Hasta siempre, comandante!
Pentru final, vă recomand să pierdeți cîteva zeci de minute și să vizionați filmele de mai jos. Și să-l redescoperiți pe Raul. Așa cum a fost și, poate, așa cum nu va mai exista vreodată un altul.
Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Caută-mă!