RENNES – LILLE, DUELUL ZILEI VINE DIN LIGUE 1

RENNES – LILLE, DUELUL ZILEI VINE DIN LIGUE 1

După meciurile din cupele europene, de la mijloc de săptămînă, revin campionatele naționale. O zi de vineri nu mai e de mult una de tranziție între competițiile continentale și cele naționale, ci a devenit una în care fotbalul este foarte prezent. Și astăzi programul oferă partide interesante din Liga 1, Ligue 1, Primera Division sau Bundesliga.

PARIAZĂ LIVE PE TOATE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

RENNES – LILLE

Supriza frumoasă din startul noii ediții din Hexagon se numește Rennes. Locul 9 la finalul stagiunii trecute, formația antrenată de Philippe Montanier este singura care ține, deocamdată, pasul cu campioana, totodată, liderul PSG. După un debut fals, 1-2 la Bastia, roș-negrii s-au impus apoi pe linie în următoarele patru runde, două acasă, două în deplasare, inclusiv la Lyon. Seria, un record egalat în perioada Montanier, îi plasează pe poziția secundă, la doar un punct în spatele parizienilor.

Nici Lille nu se descurcă prea rău, doar că nu înscrie. A cedat primul meci, 0-1 cu PSG, după care n-a mai pierdut, ba n-a primit niciun gol (și au fost deplasări grele, la Bordeaux și Lyon), însă a marcat numai unul. Eroul este Boufal, cel ce a decis unica victorie, 1-0 cu ”lanterna roșie” Gazelec Ajaccio.

Stagiunea precedentă, fiecare s-a impus pe propria arenă, Rennes cu 2-0 (Habibou 46, Doucoure 54), Lille cu 3-0 (Origi 38, 63 penalty, 72). La meciuri directe, oaspeții se prezintă mai bine: 18 victorii, 11 egaluri, 11 înfrîngeri, golaveraj 45-44. Ultima lor victorie la Rennes datează din februarie 2010, scor 2-1 (Frau 10, Aubameyang 89 – J. Leroy 26), de atunci bifînd trei insuccese și trei remize.

”Lille are cea mai bună defensivă și un portar, Enyeama, în formă excelentă. Doar PSG a bătut-o. Trebuie să fim perseverenți în tot ceea ce facem. Să lucrăm mai mult la fazele fixe, acolo cred că va fi cheia meciului”, a declarat Montanier. El nu poate conta pe Balmont, accidentat, în timp ce, dincolo, antrenorul Herve Renard nu are probleme de efectiv. Basa, Martin, Elana s-au refăcut.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA RENNES – LILLE

GETAFE – MALAGA

Și Getafe, și Malaga au dezamăgit pînă acum. Nici una nu a reușit vreo victorie după disputarea a trei runde din Primera, iar duelul direct de pe ”Alfonso Perez” este considerat de fiecare în parte unul al relansării. Mai rău stă echipa gazdă: e singura care nu a cucerit nici măcar un punct pînă acum, fiind ”lanternă roșie”, dar, semn bun, niciodată nu a pierdut primele patru etape din Primera. În plus, a învins-o mereu pe Malaga în ultimele trei partide directe de acasă, cu același scor, 1-0. Notabil, ambele reușite stagionale au venit prin șuturi din afara careului.

Oaspeții au strîns două puncte, au primit un singur gol, și acela pe ”Camp Nou”, dar, deși au tras de 39 de ori la poarta adversă, încă nu au izbutit să înscrie, un fapt cu care doar Real Sociedad și Gijon se mai pot ”lăuda”. Totodată, nu au cîștigat decît o dată în ultimele 14 partide din Primera (8 eșecuri).

Michel (25) a semnat golul succesului lui Getafe din stagiunea trecută, cînd Malaga s-a revanșat tot acasă, 3-2 (Juanmi 10, Darder 57, Horta 68 – Alvaro Vazquez 55, 76). La general, oaspeții conduc cu 11 victorii, 3 remize, 8 înfrîngeri, golaveraj 32-30. În ultimele 18 dueluri s-au dictat 12 eliminări.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA GETAFE – MALAGA

MAINZ – HOFFENHEIM

Învinși etapa trecută la Gelsenkirchen, cei de la Mainz sînt convinși că nu meritau să piardă. ”Ne-au costat cîteva mici erori personale”, s-a plîns antrenorul Martin Schmidt. Tot elvețianul a promis însă că ”împotriva lui Hoffenheim vom arăta altfel. Va fi mult mai bine”, bazat și pe faptul că elevii lui au marcat mereu în ultimele trei etape, în care au strîns cele 6 puncte.

Îl ajută și perioada nefericită prin care trec adversarii. Hoffenheim se numără printre cele cinci formații din actuala Bundesliga care încă nu are victorie. Singurul punct l-a smuls pe terenul nou-promovatei Darmstadt (0-0), în singura partidă în care nu a dat, dar nici nu a primit vreun gol.

Revenit în Bundesliga după 5 sezoane petrecute în Rusia, la Dinamo Moscova, Kevin Kuranyi speră să o sprijine cît mai repede pe Hoffenheim. Atacantul de 33 de ani prevede că ”va fi un joc captivant între o echipă care funcționează bine la domiciliu și alta care dorește cu disperare să urce în clasament. Mainz are multe puncte forte, o să-i acordăm toată atenția, dar nici noi nu o să ne lăsăm mai prejos”.

În campania anterioară, Hoffenheim a triumfat pe teren propriu, 2-0 (Volland 55, E. Polanski 76), după ce realizase o remiză albă în deplasare. E superioară și la general, cu 6 succese, 5 remize și 3 eșecuri, golaveraj 20-17, acasă avînd un bilanț de 3-3-1.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA MAINZ – HOFFENHEIM

NEC NIJMEGEN – HEERENVEEN

Meciul dintre Nijmegen și Heerenveen este unul între vecine de clasament. După 5 etape, prima se află pe locul 10, cealaltă pe 11, despărțite fiind de numai un punct, 7 contra 6. Se anunță un duel cu goluri, o singură dată înregistrîndu-se 0-0 între ele, în noiembrie 2000, cu toate că gazdele au un traseu precar.

Doar două goluri, ambele semnate de Navarone Foor, a dat Nijmegen pînă acum, dar fiecare reușită a însemnat trei puncte. Coincidență, atunci cînd a marcat nu a luat gol, iar cînd apărarea i-a cedat nu a înscris. Patru din puncte le-a adunat în ultimele două runde, cel mai recent rezultat fiind o remiză albă la Kerkrade.

Heerenveen, în schimb, a marcat și a încasat gol în fiecare dispută: are o victorie și o înfrîngere cu același scor, 3-1, completate de trei egaluri simetrice, 1-1. Trei dintre cele șapte reușite îi aparțin suedezului Simon Thern. Despre eșecul din etapa precedentă, de la Groningen, fundașul Caner Cavlan a spus că ”am pierdut din cauza începutului slab de meci”, precizînd apoi că ”așa ceva nu se va mai întîmpla. NEC joacă organizat. Am analizat-o detaliat, avem abilitățile necesare să o batem”.

Acum o ediție, Nijmegen a învins acasă, 2-1, după care a remizat în deplasare, 2-2. La general totuși, Heerenveen domină cu 20 de victorii, 8 egaluri, 13 insuccese, golaveraj 78-60. În privința partidelor jucate la Nijmegen, există echilibru: 8-4-8, golaveraj 32-31.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA NEC NIJMEGEN – HEERENVEEN

PANDURII TG. JIU – ASA TG. MUREȘ

Pandurii a dat lovitura în precedenta rundă, triumf pe terenul liderului Astra (2-1), care venea după 5 succese consecutive, iar antrenorul Edi Iordănescu caută să-și țină jucătorii cu picioarele pe pămînt. ”Victoria cu Astra nu asigură și victoria cu ASA”, a spus tehnicianul de 37 de ani. Despre viitorul adversar, el a indicat că ”e o echipă cu multă experiență. Au avut un parcurs de excepție sezonul trecut, sînt vicecampioni. Sigur vor aborda meciul cu noi cu multă personalitate, asta îi va ajuta să gestioneze bine jocul”.

Dacă trupa din Tg. Jiu, care de trei partide marchează cîte două goluri, e pe locul 6, cu 16 puncte, mureșenii se află pe a treia treaptă, cu un punct mai mult. Au cea mai bună defensivă din Liga 1, 5 goluri încasate, și n-au mai pierdut de cinci partide, perioadă în care au obținut două victorii și trei remize, una în runda precedentă, la 1-1 acasă cu Petrolul. Singurul eșec stagional datează din 9 august, 0-1 pe terenul Viitorului Constanța.

Antrenorul Vasile Miriuță tocmai a declarat: ”Un joc cu Pandurii e întotdeauna dificil. Au jucători foarte buni, formează o echipă imprevizibilă. Pot cîștiga în fața oricărui adversar. Am încredere în băieții mei că ne vom întoarce de la Severin cu un rezultat bun”.

Dacă la meciurile directe este echilibru (cîte două victorii, plus două remize), ASA a fost mai bună sezonul trecut: 1-1 la Tg. Jiu, 2-1 la Tg. Mureș. Acum, golgeterii celor două formații sînt Hora, cu 5 reușite, M Roman (4), respectiv Ramiro Costa și Jazvici, câte 3. Dacă gazdele au înscris mai ales spre finalul primei reprize, rivalii preferă începutul părții secunde.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA PANDURII – ASA TG. MUREȘ

Casa Pariurilor

Un comentariu
  • Digi spune:

    Bine ca dati doar PSG-ul in direct, mai spuneti ca aveti si exclusivitate. Iar meciul cel mai tare al etapei, Marseille-Lyon, in premiera. No comment!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă