JORGE JESUS A REVITALIZAT-O PE SPORTING LISABONA

JORGE JESUS A REVITALIZAT-O PE SPORTING LISABONA

E o zi de luni ceva mai linștită din punct de vedere al ofertei fotbalistice. Explicabil însă, de vreme ce la acest mijloc de săptămînă sînt programate etape intermediare în multe campionate ori partide de cupă. Există totuși meciuri ce pot stîrni interes, mai ales că surprizele pot apărea oricînd. 

PARIAZĂ LIVE PE EVENIMENTELE ZILEI LA CASA PARIURILOR AICI

Casa Pariurilor

SPORTING LISABONA – NACIONAL FUNCHAL

Lui Sporting îi priește schimbarea de pe bancă. Sosit după ce a ieșit de trei ori campion cu Benfica, în ultimele două sezoane consecutiv, Jorge Jesus s-a pus repede și bine pe treabă. Trupa din ”Alvalade” se află pe podium și nu oricum, ci din postura de neînvinsă, iar azi poate egala la puncte pe liderul FC Porto. În patru runde, nu a cedat decît două puncte, neașteptat, într-un duel de pe teren propriu, 1-1 cu Pacos Ferreira. A marcat în fiecare partidă, dar a și primit mereu cîte un gol.

În vizită vine Nachional Funchal, o formație care nu a iertat pe nimeni acasă, avînd două victorii la zero, dar care nu s-a descurcat deloc în deplasări, pierzîndu-le pe amândouă, strîns totuși, numai la limită. Elevii pregătiți de Manuel Machedo se găsesc pe a 10-a poziție.

Cele două echipe, care înscriu în special în prima repriză, s-au înfruntat într-un dublu duel sezonul trecut, în campionat și în semifinalele Cupei. Sporting a ieșit întotdeauna mai bine: a cîștigat ambele partide de pe propria arenă, fără gol încasat (2-0, 1-0), iar la Funchal a realizat un triumf și un egal (1-0, 1-1). Ultimul punct smuls de Nacional la Lisabona a fost în decembrie 2013, 0-0, iar singura victorie acolo datează din mai 2005, scor 4-2.

AICI GĂSIȚI COTELE LA SPORTING LISABONA – NACIONAL FUNCHAL

GENCLERBIRLIGI – BESIKTAS

Pe stadionul ”19 Mai” din Ankara se întîlnesc două formații care știu să marcheze. Și Genclerbirligi și Beșitaș au punctat măcar o dată în fiecare dintre cele 4 runde disputate pînă acum în SuperLig. Ba, ”vulturii” din Istanbul beneficiază de cea mai prolifică linie ofensivă din campionat, cu 12 reușite, iar cu o victorie în această partidă s-ar apropia la un singur punct de liderul Fenerbahce. Partea leului și-a tras-o Cenk Tosun, autor a cinci goluri, secondat de vedete precum Mario Gomez (2) ori Ricardo Quaresma (1). De la gazde s-a detașat El Kabir (2).

Având doar un triumf, acasă cu Kasimpasa (1-0), Genclerbirligi găsește cel mai des drumul către poarta adversă în primele 20 de minute din repriza secundă. În schimb ”vulturii” pregătiți de fostul selecționer turc Senol Gunes au înscris aproape jumătate dintre goluri în ultimul sfert de oră al meciurilor. În privința defensivei, gazdele n-au încasat gol într-un singur joc, iar rivalii – în două. Ultimii au suferit unica înfrîngere pe teren propriu, 1-2 cu Trabzon.

În cele două partide directe din stagiunea anterioară a ieșit învingătoare Besiktas, 2-0 în deplasare și 2-1 pe ”Inonu”. La general, tot cei din Istanbul conduc, cu 26 de victorii, 11 remize, 6 eșecuri, golaveraj 75-39. La Ankara raportul le este favorabil cu 12-5-5, golaveraj 34-22.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA GENCLERBIRLIGI – BESIKTAS

STEAUA – CONCORDIA CHIAJNA

Steaua are o problemă cu golurile. A recunoscut acest lucru însuși Mirel Radoi, antrenorul de drept al roș-albaștrilor. ”Din păcate, stăm rău la finalizare. Jucătorii nu sînt atenți. Am avut ocazii în fiecare meci, cu excepția celui de la Timișoara, dar am fost relaxați. Este greu de înțeles, iar finalmente asta se răsfrînge și asupra apărării”, a declarat el. Și, într-adevăr, înaintea eșecului din runda precedentă, 0-1 pe Bega, echipa sa a avut trei victorii la rînd, inclusiv cu Rosenborg în Europa League, însă numai la limită, cu 1-0.

Ca grija să fie mai mare, oaspete îi este Chiajna, o formație a cărei apărare nu a cedat deloc în cele două partide de cînd Cornel Țălnar se află pe bancă în locul lui Marius Baciu, înregistrînd un 3-0 în Cupa Ligii și un 0-0 în Liga 1 cu aceeași FC Botoșani. Ba, de cîtva timp, Concordia s-a comportat tot mai bine în fața Stelei. Din 2012 încoace, bucureștenii s-au impus în descreștere (6-0, 4-0, 4-1, 1-0), pentru ca în ultima vizită să bifeze un 2-2 (Stanciu 29 penalty, Iancu 73 – Boldrin 54 penalty, 63), unicul punct cedat în campionat în meciurile directe. All-time, Chiajna a realizat numai un triumf contra Stelei, 4-1 într-un amical din februarie 2012.

Cinci jocuri fără gol primit are Steaua, în timp ce Chiajna a adunat două. La partide fără să fi marcat raportul este de 4 la 5. Dacă gazdele punctează mai ales între minutele 15 și 30, adversarii preferă ultimul sfert de oră al disputei.

AICI GĂSEȘTI COTELE LA STEAUA – CONCORDIA CHIAJNA

Casa Pariurilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
Twitter
Arhivă