BAYERN-BARCELONA: INVITAȚIE LA FOTBAL

BAYERN-BARCELONA: INVITAȚIE LA FOTBAL

 

E un meci pe care-l așteaptă toată lumea. Un duel al marilor valori, un duel al echipelor pentru care fotbalul e o stare de spirit. Va fi o dublă manșă ce va face să vibreze planeta, o dublă manșă în care vom vedea o goană nebună după minge, un război pentru adjudecarea obiectului muncii celor 22 de oameni din teren și a celor cîțiva de pe banca tehnică. Vorbim despre două echipe cu filozofie asemănătoare, vorbim despre două echipe ce nu se ascund în spatele strategiilor, în spatele meschinului proverb ”scopul scuză mijloacele”, ci sînt în slujba fotbalului adevărat, al fotbalului de atac, de posesie, de construcție, al fotbalului generos



Pentru Barcelona e a 6-a semifinală consecutivă. Probabil însă că e prima dată în acești 6 ani cînd echipa catalană nu pleacă din postura de favorită. Cel puțin dacă e să ne luăm după impresia lăsată în aceste luni, după ceea ce se întîmplă în cele două campionate și după situația din cele două loturi. Eu cred însă că adevărul e altul. BAYERN JOACĂ MAI BINE, DAR BARCELONA E ECHIPA MAI BUNĂ. E un paradox, poate, dar dacă priviți cu calm și obiectivitate disputa, nu aliniat la una sau cealaltă dintre tabere, veți constata că așa e. Barcelona e o echipă croită pentru astfel de meciuri, pentru astfel de dueluri transcedentale. În cele 5 semifinale de pînă acum a pierdut de două ori în fața unor echipe cu un altfel de stil de fotbal, Inter și Chelsea, și o dată în fața unui Manchester United care și-a modificat repertoriul obișnuit. Ceea ce Bayern nu cred că va face. Mai ales acum, cînd traversează o perioadă de grație.

 E greu de crezut că Bayern va schimba ceva din formula sa de start. Deși, poate, ar fi indicat. Pe faza de apărare, Bayern nu-i atît de tare cum vede lumea, superficial privind problema. Avantajul bavarezilor în campionat e că-și demolează adversarii atacîndu-i pînă la sufocare. Ceea ce în fața Barcelonei e un obiectiv mult mai greu de atins, căci și Barcelona e cam același gen de echipă, care macină prin posesie.

Fundașii centrali ai Bayernului, ca va fi Van Buyten, că va fi Boateng, par veriga slabă a echipei. În plus, în fața lor nu stă un zid defensiv adevărat. Javi Martinez și Schweinsteiger, deși par a fi cam ca Xabi Alonso și Khedira la Real, într-un 4-2-3-1, nu se poziționează precum cei doi madrileni. Ei seamănă mult mai mult cu Xavi și Iniesta, dar fără să aibă un Busquets în spatele lor ori între ei. Acesta ar fi Luis Gustavo, dar e greu de crezut că Heynckes va opta pentru un triunghi la mijloc. Ar fi totuși un semn de slăbiciune, ceea ce în războiul psihologic ce se anticipează, ar da un avantaj Barcelonei. Heynckes e pe undeva în situația lui Mourinho din său an la Madrid, atunci cînd era pus fix în fața acestei dileme: să joace împotriva Barcelonei cu 3 mijlocași centrali, sănătos, dar inestetic și frustrant pentru fani, sau să meargă pe formula consacrată.



Marea forță a bavarezilor vine din benzi. În special în stînga, unde Alaba și Ribery se asociază perfect și crează un efect de uragan. Și în special pentru că acolo, la Barcelona, joacă Dani Alves, ale cărui carențe pe faza defensivă sînt arhicunoscute. Dar și ale cărui realizări pe faza ofensivă sînt formidabile. Aici va fi una din bătăliile meciului, și de aceea cred că Barcelona va începe cu Alexis Sanchez, pentru a-l plasa în zona lui Alaba și a împiedica urcările acestuia. Nici banda cealaltă nu se lasă mai prejos, căci Lahm și Robben sînt, la rîndul lor, explozivi. Pedro și Jordi Alba ar trebui să li se opună. Aici, pe această parte, Barcelona are totuși un ușor avantaj, căci Jordi Alba se apără mai bine decît Alves, plus că e și teritoriul de acțiune al lui Iniesta, pe o zonă în care Robben coboară totuși destul de puțin.

 Ar mai fi și problema celui de-al doilea fundaș central al Barcelonei. Mulți îl dau pe Bartra. Alții îl văd acolo pe Busquets, care a jucat alături de Pique la ”naționala” Spaniei. Problema e că Busquets e fundamental la Barcelona în linia de mijloc, ceea ce la Spania nu se întîmplă, iar Alex Song nu posedă calitățile catalanului. Pe Song e foarte posibil să-l vedem spre final, alături de Busquets, înlocuind unul dintre atacanți, dacă situația e favorabilă. Eu unul cred că, dacă nu era suspemdat, ar fi jucat tot Adriano, care are avantajul vitezei și a tehnicii bune, în fața diagonalelor ce se așteaptă de la Ribery și Robben. Nu e Mandzukici și va fi Mario Gomez, ceea ce implică un alt stil de apărare. Mario Gomez e ca un tanc, el trebuie anulat prin anularea baloanelor ce l-ar putea viza.

Marea bătălie va fi pentru posesie. Ambele echipe țintesc undeva la 60 la sută. Va fi interesant de văzut dacă Bayern va izbuti să cîștige acest capitol, va fi și destul de straniu să vedem o Barcelona dominată la acest capitol. Stilul de posesie al celor două e diferit. Barcelona începe construcția de la Busquets, care coboară între fundașii centrali, în vreme ce la Bayern, de foarte multe ori se apelează la fundașii laterali ce deschid unghi de pasare și permit mijlocașilor centrali să avanseze împreună cu ei. Fazele fixe vor fi și ele o miză importantă, căci am văzut cu PSG ce greu îi e Barcelonei să apere acest gen de faze, iar Bayern, cu Van Buyten, Dante, Javi Martinez și Mario Gomez e, poate, mai periculoasă decît parizienii.

La final, ceva despre Messi. Va juca din primul minut, dar se va nota imediat în ce stadiu se află. Cu PSG a condiționat partida. Sprinturile sale din parcela situată în spatele cuplului Schweinsteiger-Javi Martinez și în fața lentului Van Buyten pot fi cheia jocului. Pentru Bayern, misiunea nu e să-l marcheze om la om pe argentinian, căci asta n-o poate face nimeni, ci să încerce să-i blocheze culoarele de pătrundere și opțiunile de primire a baloanelor. Milan a reușit, dar Bayern nu are un mijloc defensiv cu gîndirea și experiența celui milanez.

P.S.

 Vreau să mă refer puțin și la transferul lui Mario Gotze la Bayern. E o demonstrație de forță evidentă e bavarezilor, încă o dovadă că Bayern controlează perfect piața germană. E un jucător adus la solicitarea clară a lui Pep Guardiola și spune ceva despre felul în care vede el lucrurile în viitor. Singurul meu semn de întrebare vine de la momentul anunțării înțelegerii. ”Bild” e un ziar foarte puternic și extrem de bine informat, dar la fel de adevărat e că nici o informație de genul ăsta nu iese pe piață fără ca cineva să aibă acest interes. Ori acum nu mi-e foarte clar dacă Bayern are interesul să agite apele în interiorul lotului său. Mai degrabă nu, căci anumiți jucători trebuie că nu se simt prea bine. Robben e unul dintre ei. Cît despre Dortmund, cu siguranță că nici atît acest anunț nu face bine la nivel psohologic. Cineva a avut interesul să agite apele, rămîne să ne lămurim cine.

PSG-FC BARCELONA: ”MIDNIGHT IN PARIS” CU MESSI ȘI IBRAHIMOVICI

PSG-FC BARCELONA: ”MIDNIGHT IN PARIS” CU MESSI ȘI IBRAHIMOVICI

 

Pe cît sună el de apetisant pentru coperțile ziarelor de sport, duelul din seara asta de pe ”Parc des Princes” nu este unul dintre Ibrahimovici și Messi. Vorbim totuși de două echipe formate din fotbaliști extraordinari chiar dacă, da, cei doi reprezintă punctele de referință. Dar într-un sport colectiv cum este fotbalul, niciodată rezultatul nu depinde doar de duelul particular dintre două personaje.



Venirea Barcelonei la Paris a stîrnit în ”Orașul luminilor” o frenezie greu de anticipat totuși. Biletele la meci au ajuns la cote de finală de Champions League, nu la cota unui ”sfert”, iar cozile la case au amintit de alte locuri și de alte vremuri. Chit că le-a văzut pe toate, Parisul nu și-a văzut echipa niciodată atît de aproape de glorie. Cu o istorie ce n-are nici măcar jumătate de secol, PSG a cochetat cu fericirea, dar nu atît de preganant ca astăzi. Erau alte competiții, chiar dacă vorbim de finale europene, astăzi dimensiunea globală a acestui șoc fotbalistic o depășește pe cea din 1996.

Apropo de 1996. Se spune că rolul cel mai important în acea finală l-a avut un anume Jose Mourinho. Pe atunci secund al lui Sir Bobby Robson, Mourinho i-a pregătit englezului în cele mai mici detalii informațiile despre adversarul din acel joc de la Rotterdam, făcînd ca totul să fie mai simplu. Atunci Barcelona, cu Gică Popescu titular și căpitan, a cîștigat Cupa Cupelor.



Acum nu e vorba de așa ceva. La mijloc e doar o calificare mai departe, în semifinale, încă un pas așadar în drumul spre finală. Barcelona e favorită certă, iar faptul că revine Tito Vilanova contrastează cu aspectele mai puțin plăcute, absențele lui Puyol și Pedro, precum și lipsa de prospețime a lui Xavi și Jordi Alba, abia reveniți după accidentări.  Condiționat de aceste absențe, Tito Vilanova n-are cu ce să suprindă în linia de apărare. Alves, Pique, Mascherano și Alba sînt pregătiți să aștepte contraatacurile unei echipe pe care o voi analiza puțin mai jos. Să rămînem deocamdată la Barcelona! Există două curente de opinie în Spania. Unul care merge pe ideea clasicului 4-3-3, cu Alexis si Villa alături de Messi, celălalt pune în discuție oportunitatea vechiului modul adoptat de Tito Vilanova încă din toamnă, cel cu Fabregas prezent alături de Xavi, Iniesta și Messi. În ambele situații vorbim de avantaje și dezavantaje. Fabregas în teren asigură o circulație mai bună, o posesie mai bună, dar cu el Barcelona pirde într-un fel benzile, care cam sînt factorul nevralgic al parizienilor. Cum la PSG nu cred să joace altcineva decît Jallet, în dreapta, și Maxwell în stînga, introducerea lui Cesc limitează jocul Barcelonei pe acele zone. Alexis, în schimb, oferă posibilitatea de intra exploziv pe zona celui mai slab dintre cei doi laterali, Maxwell. Problema e că Alexis, ca și Fabregas de altfel, traversează un moment de formă deloc fericit, chiar dacă în cazul chilianului acest lucru se referă la faza de finalizare și nu la cea de demarcare, pe care o face exemplar. Mai e varianta Tello, foarte bun în deplasarea de la Vigo și cu conexiuni surprinzător de coerente cu Messi. Ăsta ar fi un argument puternic în favoarea sa, căci pentru Barcelona ar fi fantastic să-i poată alătura lui Messi doi oameni, Tello și Villa, cu care argentinainul să se înțeleagă foarte bine. Apropo de Villa. Deși în meciul ”naționalelor” de săptămîna trecută, poziția nu i-a convenit, e de presupus că va fi din nou așezat între fundașii centrali adverși. Astfel că, din acest punct de vedere, coabitarea cu Tello, mult mai periculos în banda stîngă, ar fi posibilă. Villa îl poate fixa pe Thiago Silva în preajma sa, brazilianul fiind un fundaș central clasic de marcaj, cu școală bine făcută în Italia, astfel că poate evita prezența lui în zona de mijloc, la construcție.

Ar mai fi un aspect. Barcelona e într-un brutal dezavantaj la fazele fixe. Mai exact la centrările în careul lui Valdes. A cărui prestație azi poate fi decisivă. Revine în poarta Barcelonei și revine la Paris, unde a apărat magnific în Franța-Spania 0-1. Pique și Sergio Busquets sînt singurii capabili să se opună supremației aeriene a parizienilor, ceea ce face ca pentru catalani să fie mai utilă acordarea loviturilor libere perpendiculare decît a celor din lateral.

Să mergem și la PSG. Ancelotti a tot schimbat sistemul în acest sezon. A început cu 4-3-2-1 atît de drag lui la Milan, cu Verratti pe post de Pirlo, Matuidi și Motta (sau Chantome) pe post de Gatusso și Ambrosini, cu Pastore și Lavezzi pe post de Seedorf și Kaka și cu Ibrahimovici pe… postul său. Căci pe Ibrahimovici greu îl poți compara cu altcineva. După venirea lui Lucas Moura, a schimbat în 4-4-2, clasicul italian de acum vreo 20 și ceva de ani.

 Azi are problema Lucas Moura. Dacă e apt de joc, trebuie să joace, căci calitățile îl recomandă pentru un astfel de șoc. L”Equipe n-are dubii în privința brazilianului, dar pare a avea în privința celui care-l va însoți pe Thiago Silva în apărare, Alex sau Sakho. Din punctul ăsta de vedere, puține se schimbă. Din punctul de vedere al lui Lucas Moura se pot schimba multe. Să plecăm de la ideea că va juca. Poziția lui e în dreapta, pe zona lui Jordi Alba ce vine după 10 zile de pauză. Însă, dacă joacă Lucas Moura în deapta, rămîne de văzut cine joacă în stînga. Aici apare Pastore, dar mi se pare greu de crezut că Ancelotti nu-i va oferi nici un fel de sprijin lui Maxwell, în condițiile în care, scriam mai sus, Barcelona are acolo un Dani Alves în bună formă, pe faza de atac mai ales. Pastore nu-i un bun jucător pe faza defensivă, mai degrabă n-o prea face, iar asta poate fi o problemă, căci ar fi al doilea, după Ibrahimovici. Mult mai corectă e plasarea acolo a lui Lavezzi, mai dispus la efortul de coborîre, plus mai util pe eventualele zone lăsate libere de Alves și neacoperite de Xavi și Busquets. Dacă există o parte de teren pe care Barcelona s-o lase de obicei liberă, ei bine este exact asta, zona din dreapta, în spatele lui Alves și Xavi.

Eu unul n-aș fi însă deloc mirat să văd din nou un 4-3-2-1. Motta nu e, dar e Chantome, care alături de Verratti și Matuidi poate fi extrem de important. Ancelotti știe ce știe toată lumea. Dacă te aperi bine cu Barcelona și recuperezi mingi ai șanse bune. Matuidi centru-stînga, în zona lui Xavi, așa cum a jucat și la ”națională”, și Chantome centru-dreapta, în zona lui Iniesta, plus Verratti în mijloc, iată o formulă pe care eu o văd posibilă. Cu Lucas Moura în dreapta și Lavezzi în stînga.

Iar în față Ibrahimovici. Nu se poate o avancronică a acestui meci fără a se vorbi despre el. În lipsa lui Puyol, în apărarea Barcelonei va fi Mascherano, iar jocul direct pe vîrf e un aspect ce nu-i convine deloc lui ”El Jefecito”, a cărui intuiție e mai importantă decît prezența fizică. Probabil că aici va fi rolul lui Busquets, căci Sergio se poate bate și fizic cu Zlatan. Cu suedezul în teren, are și Ancelotti o problemă. În primul rînd nu face pressing, ceea ce înseamnă o primă zonă de presiune depășită de catalani. În al doilea rînd, e limpede predilecția sa către jocul direct pe el, iar Barcelona are mari probleme întotdeauna cu rivali care, după ce recuperează mingea, construiesc cotraatacul din pase rapide, la firul ierbii, nu pe sus. Ibrahimovici e cel mai bun din campionatul Franței, dar nu e pe deplin fericit, căci Ligue 1 l-a obișnuit în multe meciuri cu un ritm lent, ceea ce cu Barcelona nu-i profitabil.



Fiind meci în două manșe, e posibil să nu avem azi acel duel electric pe care-l dorim. Deja sîntem în ”sferturi”, orice eroare lasă urme vizibile, iar strategia e tot mai prezentă. Nu va fi însă nici un meci oarecare. E prea multă calitate în teren pentru o partidă mediocră.

BARCELONA-MILAN 4-0: MOMENTUL CARE LIPSEA

BARCELONA-MILAN 4-0: MOMENTUL CARE LIPSEA

 

Am spus întotdeauna că fotbalul e o stare de spirit. Ceea ce s-a întîmplat marți seară pe ”Camp Nou” vine să confirme, o dată în plus, această teorie. Dintr-o echipă ce se prăbușea constant spre un dezastru aparent, Barcelona a redevenit, în doar 90 de minute, acea echipă capabilă să cîștige împotriva oricui, reintrînd în calculele pentru cîștigarea Ligii Campionilor. Era atît de rea Barcelona acum două săptămîni și e atît de bună acum? Probabil că nu. Probabil că nici acum două săptămîni nu era o echipă atît de proastă, la fel cum nici acum nu este o echipă perfectă. E vorba însă de starea de spirit pe care ți-o dau victoriile sau înfrîngerile.


Imediat după eșecul de la Milano, atunci cînd vorbeam despre un ”Grande Milan” am scris despre situația de la Barcelona că se aseamănă foarte mult cu acțiunea filmului ”Flight”. Cel cu Denzel Washington. Absența comandantului de la manșa aeronavei numită FC Barcelona se nota, se vedea că lipseau acele decizii care să oprească prăbușirea necontrolată. Nu știu în ce măsură starea lui Tito Vilanova s-a îmbunătățit. Sper să fie așa. Vorbim totuși de sănătatea unui om încă tînăr, care mai are multe de spus și făcut pe lumea asta, care nu se împarte nicicum după simpatiile sau antipatiile față de o echipă sau alta. Iar asta e valabil și, sau mai ales, în ceea ce privește o anume echipă din fotbalul românesc. Revin. Nu știu cum se mai simte Tito Vilanova, se pare că pe 25 martie va reveni la Barcelona, dar s-a văzut implicarea sa mult mai mare la acest meci cu Milan. S-a văzut mîna antrenorului, s-au văzut mutările de natură să surprindă adversarul. Iar , echipa a simțit asta, a simțit că e cineva din nou ”in charge”.

Înainte de meciul retur cu Milan vorbeam despre ”passato, presente, tutto o niente”. Și spuneam că aceastei echipe a Barcelonei, care a făcut enorm pentru fotbal în ultimii ani, îi lipsește o victorie epică, un război cîștigat după o primă bătălie pierdută. S-a întîmplat marți seară, dar pentru ca asta să fie posibil a fost nevoie de mai mulți factori. Inclusiv de un dram de noroc, căci dacă la 1-0 intra bara lui Niang cine știe în ce registru dramatic aș fi scris aceste rînduri.  Dacă Milan a intrat cu aceeași idee tactică din tur, pe undeva normal ținînd cont de rezultat și de context, Barcelona trebuia să surprindă. Și a făcut-o din plin. Mai întîi ca așezare. A fost un limpede 3-1-2-1-3, cu Dani Alves împins mult în față, pe poziție de extremă dreaptă, cu Sergio Busquets deplasat un pic spre dreapta, pentru a acoperi spatele lui Dani Alves, cu Xavi și Iniesta unul lîngă altul, cu Pedro în partea stîngă, neobișnuită pentru el. Dar și cu Mascherano în locul lui Puyol.

Marile manevre abia acum urmează: David Villa în centru, fixîndu-i pe cei doi fundași centrali ai Milanului și, poate cea mai mare surpriză, Messi deplasat ușor spre dreapta. Tito Vilanova, cel care se spune că a avut ideea de a-l scoate pe Messi din banda dreaptă și a-l muta în centru, făcînd rocadă la acea vreme cu Eto`o, idee cu care a demolat Realul pe ”Bernabeu”, a gîndit toate aceste mișcări de trupe cu un singur scop: a-i crea lui Messi habitatul necesar pătrunderilor pe piciorul său stîng cu ceva mai mult spațiu liber în fața sa.

Pedro a fost extrem de disciplinat în noua sa zonă. Poate dacă juca în dreapta nu era așa, dar așezat pe o poziție nouă s-a concentrat mai mult, a deschis mai mult terenul, l-a ținut ocupat pe Abate, a ajutat ”învăluirile” lui Jordi Alba, l-a tras în zona sa cu această ocazie și pe Flamini permițîndu-i astfel lui Iniesta să nu aibă atîția adversari în fața lui. Mascherano a fost și el extrem de important. ”El Jefecito”, provenind din mijlocaș, a anticipat majoritatea mișcărilor pe care le făceau atacanții Milanului. Golul lui David Villa, cel de 3-0, de la o astfel de anticipare a venit. O singură dată a greșit, dar a avut noroc. Însă declarația pe care a dat-o, ”e inadmisibil ca un jucător de la Barcelona să facă o asemenea greșeală” precum și faptul, relatat de presa catalană, că a fost extrem de afectat de ceea ce se putea întîmpla arată cum trebuie să se comporte și să gîndească un jucător care nu se mulțumește niciodată cu puțin.

Priviți primele trei goluri ale Barcelonei:

Ceea ce e foarte facil de reamarcat e numărul mare de jucători pe care

 Barcelona îl propunea, la fiecare acțiune, în interiorul careului Milanului. E ceea ce a lipsit Barcelonei la partida de pe ”San Siro”, acolo misiunea lui Zapata și Mexes a fost mult ușurată de absența jucătorului de careu.

Cei care se reped acum să spună că Barcelona și-a revenit complet ar trebui să revadă meciul. Nu totul a fost perfect pentru Barcelona totuși. Acel pressing furibund după fiecare pierdere de balon a funcționat mai bine ca-n ultimele meciuri, dar n-a fost ca altădată. Au existat spații brutal de mari în spatele lui Busquets și rămîne acum să ne imaginăm că în locul lui El Shaarawy sau Niang ar fi fost Riberry sau Thomas Muller, Gotze sau Reus, Cristiano Ronaldo sau Di Maria, Lavezzi și Lucas Moura, sau că în față, în coasta lui Pique, ar fi fost Mandzukici, Levandowski, Benzema sau Ibrahimovici. A fost însă o zi specială, o zi în care-ți ies toate, un punct de plecare.

Finalul a arătat de ce am spus mereu că Milan e o echipă mare. Se poate muri frumos sau urît în Liga Campionilor, iar Milan a ales prima variantă. Allegri a reacționat repede, cu ce a avut la dispoziție pe bancă, iar asta a fost o problemă, căci Robinho e departe de cel de acum 6-7 ani, iar Bojan era mult prea marcat de atmosferă. Milan a pierdut cu 4-0, poate suna a demolare, dar n-a fost chiar așa, indiferent de starea de exaltare a unora.



În avancronica de dinainte de meci scriam că Messi trebuie să apară. După două luni fără vești de la el, iată că Balonul de Aur a revenit în prim plan. Messi a apărut întotdeauna la partidele importante ale Barcelonei, nu putea lipsi la aceasta. A fost un match-ball salvat de Barcelona, iar acum marja de progres e limpede. Revine Tito Vilanova, dar mai mult decît asta, FC Barcelona și-a recăpătat simțurile, senzațiile. Și și-a recăpătat protagonismul, dovada fiind numărul mare de ziare ce i-au dedicat spații pe primele pagini. Aveți AICI exemplele. Nu căutați însă presa din România, e prea ocupată cu alte lucruri, e prea preocupată să-și aplaude prăbușirea!

Să revenim la Barcelona! A fost o seară a renașterii, un pumn în masă dat de acest grup capabil de încă foarte multe seri precum cea de marți.

BARCELONA-MILAN: PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE. EPISODUL 2

BARCELONA-MILAN: PASSATO, PRESENTE, TUTTO O NIENTE. EPISODUL 2

 

Înainte de meciul tur, toată lumea pedala pe ideea că e una dintre cele mai dezechilibrate partide din ”optimi”. Barcelona părea în mare formă, în vreme ce Milan eram exact invers. Și a ieșit poate cel mai bun meci al Milanului din ultimii ani și poate cel mai prost meci al Barcelonei din ultimii ani. Acum lucrurile s-au schimbat. Puțini din cei care vedeau o Barcelona superfavorită înaintea turului mai cred azi în capacitatea catalanilor de a întoarce rezultatul de pe ”San Siro-Meazza”.



Pe undeva, neîncrederea e justificată. Milan a cresut fantastic și pare într-o formă perfectă. Apoi, are 2-0 după prima manșă, un rezultat niciodată întors în Liga Campionilor. Barcelona nu-i în formă, vine după o serie groaznică, iar presiunea la care sînt supuși jucătorii e colosală. În plus, istoric vorbind, Barcelona nu a fost niciodată o echipă capabilă de mari răsturnări de situații precum cea de azi. Acesta e teritoriul Madridului, Real e echipa construită pe bază de testosteron și adrenalină. Barcelona a fost mereu o echipă aliniată unui principiu, mingea e actorul principal. Barcelona atacă și se apară avînd mingeaîn prim-plan, iar dacă azi trădează acest principiu calificarea e iremediabil pierdută.

Nu cred că Milan va schimba prea mult din registrul arătat în tur. Nici n-ar avea motive. Poate doar să încerce un pressing mult mai sus decît a făcut-o acasă, doar că aici intervine un risc major: dimensiunile generoase ale terenului pe ”Camp Nou”.  Absența lui Pazzini deschide poarta titularizării lui Niang. Niang-El Shaarawy, o pereche de atac tînără, explozivă, ce poate produce mari daune Barcelonei pe fiecare pierdere de balon și posibilitate de contraatac. Plus Boateng, ca om de legătură între atac și apărare. Nocerino și-a revenit, iar acum Allegri are 5 variante pentru 3 locuri. Normal ar fi să joace din nou Ambrosini ca vîrf, spre propria poartă, al triunghiului defensiv milanez, Montolivo nu poate lipsi, cu al său rol ce amintește mereu de Pirlo, deși nu are calitatea paselor actualului juventin. Între Nocerino, Flamini și Muntari se duce lupta pentru al treilea loc, cu ușor avantaj pentru Muntari dat de potența sa fizică și de încrederea căpătată după golul din tur. E de presupus însă că va juca Flamini, poate și pentru că Allegri trebuie să aducă un element de surpriză într-un modul deja citit de catalani. Flamini poate fi omul anti-Messi pe care-l visa Silvio Berlusconi la meciul tur.

La Barcelona, în schimb, e cred pentru prima dată în ultimul an cînd dubiile sînt mai mari decît certitudinile. Iar absența lui Tito Vilanova nu-i deloc un element pozitiv în acest context. Barcelona trebuie să surprindă cu ceva, iar aici rolul lui Tito e esențial. El e omul care i-a propus lui Guardiola să-l mute pe Messi în centrul liniei de atac și pe Eto`o în bandă la acel El Clasico de pe ”Bernabeu” cîștigat cu 6-2 de Barcelona. De așa ceva ar avea nevoie Barcelona și azi, de o mutare cîștigătoare.

Thiago în locul lui Xavi ar putea fi mutarea cîștigătoare. Inconstant, superficial de multe ori, Thiago are o creștere de ritm mai mare decît Xavi și o capacitate defensivă mai bună. Fără să aibă știința tatălui său, Mazinho, Thiago se apără mai bine decît Xavi în momentele cînd mingea e la adversari. E însă un pariu extrem de riscant să joci fără Xavi în cel mai important meci al sezonului.

 E de presupus că va juca Alexis și nu David Villa. Chilianul și-a cîștigat acest drept la ultimul meci cu Depor, unde am văzut un Villa straniu de apatic. Alexis are capacitatea de a face mai multe lucruri decît Villa, iar în plus aduce și acea senzație de alergare continuă ceea ce ajută la starea de spirit a tribunei. El Mundo Deportivo, ziar apropiat Barcelonei, prezintă o echipă a Barcelonei cu Tello în linia de atac, dar prezența sa în meciul cu Deportivo și păstrarea lui Pedro pe bancă pe toată durata acelui joc nu-s în măsură să sprijine teoria cotidianului catalan. Deși Tello e un jucător ce poate aduce lucruri notabile în zona lui Abate.

Problema Barcelonei nu e însă la atacanți. Ci la poziția în care Xavi și Iniesta primesc mingiile. Dacă o fac departe de careul Milanului, cu 7-8 oameni în fața lor, misiunea de a pătrunde și a genera pericol e foarte grea. Dacă în schimb se pot plasa și primi între liniile milanezilor, atunci ocaziile vor apărea. Eu unul, dacă printr-un absurd imens, aș fi în măsură să decid ceva la Barcelona aș începe cu Adriano în stînga, nu cu Jordi Alba. Adriano are mai multă stabilitate defensivă, ofensiv e la fel de bun, dar are o mare calitate, pe care Alba n-o are: șutul de la distanță.

Iar pentru final: Messi. Cu el începe totul. În mod obișnuit, în ianuarie și februarie acumulează, iar în martie redevine exploziv. Nu i-au plăcut niciodată echipele italiene, apărările italiene. Un Messi în formă e un avantaj inimaginabil. Un Messi furios, de asemenea. Un Messi provocat de adversarul său tradițional, Cristiano Ronaldo, cu atît mai mult. De două luni n-am prea mai avut vești de la Messi, azi ar trebui să fie seara reapariției sale.



Această echipă a Barcelonei a făcut multe pentru fotbal în ultimii 5-6 ani. Trebuie doar să ai un dram de discernămînt ca să vezi asta. A cîștigat meciuri foarte ușor, a demolat echipe mari cu ușurința cu care a învins echipe mici. A cîștigat trofee și admirație. Un singur lucru n-a făcut: n-a cîștigat un război după o primă bătălie pierdută. Pentru a face asta împotriva Milanului are nevoie de acel spirit de luptă pe care l-a avut în primul an al lui Pep, acea foame, acea determinare de a alerga după minge și de a o recupera imediat ce era pierdută. Are nevoie de un meci precum cel de mai jos:

Milan n-are nevoie de prea multe. Are nevoie să fie acea echipă mare dintotdeauna. Acea echipă din tur. Dacă va reuși să fie va trece. Și va prinde opțiuni serioase pentru finala de pe ”Wembley”.

Titlul avancronicii din tur a fost ”Passato, presente, tutto o niente”. Se potrivește mult mai bine azi. Episodul doi.

BARCELONA CONTINUĂ PRĂBUȘIREA

BARCELONA CONTINUĂ PRĂBUȘIREA

 

E foarte posibil să fi fost ultimul Clasico din acest sezon. Ar mai fi varianta unei reîntîlniri în Champions League, dar la cum arata Barcelona azi probabilitatea de a elimina Milanul e destul de scăzută, plus că, să nu uităm, returul de pe ”Old Trafford” dintre United și Real începe la un scor de calificare pentru englezi. E posibil să fi fost și ultimul Clasico pentru Jose Mourinho, ceea ce va face, dacă se va confirma plecarea portughezului spre alte provocări, ca spectacolul să fie lipsit de unul dintre cei mai mari actori din istoria sa de 226 de reprezentații.

Nu știu dacă mai are cineva aceeași părere, dar mie mi s-a părut un meci bizar. Un meci plat, un fotbal de așteptare, la trecerea timpului. Scriam în avancronica partidei că nici una dintre echipe n-avea chef să joace acum acest Clasico . Și parcă asistam la unul din acele dueluri în care rezultatul e vorbit în teren de greii ambelor tabere. Asta a fost impresia mea în 80 de minute. Au venit cele 10 de final, cu tot ce s-a întîmplat, cu explozia lui Cristiano, golul lui Ramos, penaltyul neacordat Barcelonei și scandalul din final ca impresia să se schimbe. Deși mie, o să spuneți că exagerez!, mi s-a părut bizară și intervenția lui Ramos la duelul cu Adriano. Putea să evite contactul cu Adriano, dar n-a făcut-o, nici măcar n-a încercat să-și tragă piciorul. Arbitrul Perez Lasa n-a avut curaj să dea lovitură de pedeapsă la ultima fază a meciului.

Două vorbe despre penalty. Oamenii care se uită la fotbal se împart în două categorii: cei care se uită și înțeleg și cei cărora pasiunea le întunecă luciditatea. Am primit o groază de mesaje după ce am spus în comentariul meciului că ”e cel mai clar penalty din lume”. În paranteză fie spus, am fost mutat brusc în tabăra Barcelonei, după ce marți, cînd am spus că n-a fost penalty la Pedro, eram trup și suflet pentru Madrid. Poate că n-a fost ”cel mai clar penalty din lume”, în contextul unui comentariul la un asemenea meci e posibil să apară și exagerări, dar a fost penalty clar. Iar As și Marca, ziare din Madrid și apropiate de Real, spun exact același lucru în versiunea lor tipărită. Varianta tipărită e diferită față de versiunea on-line, unde pot apărea, din dorința de a fi primul care postează, interpretări eronate. O spun zilnic în revista presei, pe care încerc să o fac pe acest blog tocmai din dorința de a arăta cum se face presă în țările civilizate, ediția tipărită poate fi achiziționtă contra-cost la aproape orice publicație și citită, în variantă pdf sau variante pentru tablete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Penaltyul e indiscutabil, iar Perez Lasa un arbitru slab, fără personalitate. Dar faptul că la Barcelona unii încearcă să se ascundă în spatele acestei greșeli e o mare eroare. Cum face, de exemplu, El Mundo Deportivo pe prima sa pagină. Celălalt cotidian catalan, Sport, are o poziție mai rezonabilă, vorbind despre problemele pe care le are Barcelona și de timpul rămas pentru corijarea lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revenind la Barcelona, dacă a înțeles cineva ce a jucat Barcelona în acest meci să-mi spună și mie! Am citit în presa catalană opinia unor analiști care vorbeau despre încercarea lui Jordi Roura de a aplica tactica lui Sir Alex Ferguson, adică să dea mingea Realului să atace. Mie nu mi s-a părut că Barcelona a oferit mingea, mie mi s-a părut că s-a dus pe ”Bernabeu” ca o echipă în mare suferință, cea ce de fapt și este, cu unica preocupare de a scăpa neînvinsă. Nici măcar intrarea lui David Villa n-a dinamizat jocul Barcelonei, dimpotrivă, ”El Guaje” a fost cel care s-a contaminat de mediocritate. De unde banda stîngă a Barcelonei era foarte puternică, acum a fost inexistentă. Thiago, pe care și eu l-am văzut o soluție de înlocuire a lui Xavi, a început bine dar a jucat din ce în ce mai prost, iar schimbarea sa extrem de tîrzie mi-e tare greu s-o explic. Iniesta a fost și el apatic, Pedro de asemenea, iar Messi s-a salvat cu golul. Singurul care a jucat la valoarea sa a fost Sergio Busquets. Barcelona are o mare problemă, iar lipsa antrenorului, o transformă într-un avion în picaj dat pe mîna secundului

Messi pare că resimte cel mai tare lipsa antrenorului. Plecarea lui Pep, cel care l-a reinventat practic, și apoi lipsa lui Tito Vilanova l-au transformat într-o unică soluție. Toată lumea așteaptă de la el salvarea, care vine în meciuri obișnuite, dar contra echipelor care știu cum să se apere nu mai apare.

Apropo de Messi și duelul său cu Cristiano Ronaldo. Vă invit să recitiți ce am scris în momentul în care Messi a primit Balonul de Aur! Am anticipat că răspunsul lui Cristiano nu va întîrzia să vină, în teren, evident. Și iată că a venit. Și continuă să fie prezent. Așa a înțeles Cristiano să meargă mai departe și să lupte! E un exemplu, iar AZI, fără nici o îndoială, e cel mai bun din lume. Cînd a intrat în meciul de sîmbătă, Barcelona a început să tremure. A tras în jumătate de oră cît catalanii în două meciuri. Acum anticipez că trebuie să vină și răspunsul lui Messi. Sîntem privilegiați, putem fi contemporani cu cea mai mare rivalitate din istoria sportului.

Îl las din nou la final pe Jose Mourinho. Merită aplauzele dedicate starului. I-a ieșit un rol magistral. A jucat exact cum anticipam. Oricare ar fi fost rezultatul el era cîștigător. Și dacă pierdea sau făcea egal, tot rol pozitiv avea. Așa, cu acest rezultat, are rol de Oscar. Are acum o stare de spirit excepțională în lot, l-a readus pe Pepe în actualitate, a convins lumea că nu are nimic cu Kaka, dar că brazilianul e departe de cel care era și l-a reinventat pe Morata, pentru orgoliul madrilenilor.Și, așa, ca un fleac, a bătut Barcelona de două ori în 4 zile, făcîndu-i pe catalani să nu aibă, în două meciuri, nici o ocazie clară de gol.

Meciul de pe ”Old Trafford” e cel mai important pentru el în acest moment. Dacă nu e cel mai bun antrenor din lume la ora asta e din pricina unui singur om: Sir Alex Ferguson. Care însă nu invincibil, vezi meciurile sale cu Guardiola. Dar care, vezi meciul tur de pe ”Bernabeu”, dar și felul ultra-defensiv în care, dacă vă mai amintiți, a jucat returul unei semifinale cu Barcelona pe ”Old Trafford”, nu ezită să folosească în interesul echipei sale dictonul ”scopul scuză mijloacele”. Va fi meciul meciurilor, duelul tuturor duelurilor. Dacă vreți să-i revedeți pe cei doi actori principali, o puteți face AICI! De analizat, meciul în sine vom avea însă timp să-l analizăm.

”EL CLASICO” E DEJA CLASIC PENTRU JOSE MOURINHO

”EL CLASICO” E DEJA CLASIC PENTRU JOSE MOURINHO

 

Am scris în precedentul articol despre situația de la FC Barcelona și asemănările cu flimul ”Flight”. Nu se poate trece așa ușor peste celălalt comandant de navă, Jose Mourinho. Omul care prin tot ceea ce a gîndit și făcut a schimbat ierarhiile în fotbalul spaniol.

Am scris în avancronica returului de pe ”Camp Nou” că de la acel meci jucat în ianuarie 2012, pe același stadion și în aceeași fază a competiției, Real Madrid a încetat să mai fie o echipă dominată psihic de Barcelona. Tot în avancronică am scris că Barcelona are probleme, că e previzibilă în tot ceea ce face și că dacă există o singură trupă capabilă să accentueze rănile catalanilor aceasta e Real Madrid. Am anticipat problemele lui Pepe, dovadă că Mourinho nu l-a titularizat, deși inițial fusese anunțat în primul ”11” și am aniticipat într-un fel că nu va începe cu Kaka.

Meciul s-a jucat după scenariul lui Morinho. Care a început cu Di Maria, iar explicațiile s-au văzut imediat. Real juca într-un soi de 5-4-1 pe faza de apărare. Arbeloa se mișca spre centru și bloca intrările lui Iniesta pe acolo, iar Di Maria îl avea în grijă pe Jordi Alba. Pe care l-a neutralizat, cît timp a fost important asta. La 0-3 deja nu mai conta.

 A existat o ușoară criză în jocul Madridului, dar cred că asumată. În partea lui Dani Alves, unde Cristiano Ronaldo nu prea cobora. Asumată, pentru că jocul Barcelonei e previzibil acolo, Dani Alves nu are cui centra în careu și scoate mai mereu spre Messi sau Pedro sau chiar Xavi, dar către linia de 16 metri. Iar în situațiile astea, orice intercepție urmată de pasă directă spre Cristiano l-ar fi lăsat pe portughez singur cu Puyol sau Pique. Nu s-a întîmplat chiar așa, dar s-a întîmplat, în sensul că pasa lungă a lui Xabi Alonso a ajuns la Di Maria, pe care-l prinsese faza în acea zonă, la golul de 0-2.

În rest, totul a fost după cum agîndit Mourinho. Mai puțin poate prestația extrem de slabă a lui Higuain. Și el și Benzema par a-și forța plecarea în vară. Două linii extrem de apropiate în fața careului, apărare sigură, un Varane imperial. Mingea la Barcelona, pe ideea spusă și de Allegri, cît nu intră în careu, nu marchează. Apoi schimbările, toate cu o linie precisă, spre deosebire de cele făcute de Barcelona, previzibile și ele.

E diferența dintre o echipă fără antrenor pe bancă și una cu antrenor mare. Guardiola ar fi încercat ceva, o nebunie, o linie de 3 pe fund, 4 atacanți, orice să scoată jocul din dinamica lui Mourinho. Chiar și Tito Vilanova a făcut lucrurile astea. E nevoie însă de personalitate, de curaj, de asumarea răspunderii, într-un cuvînt, de antrenor. Ceea ce la Barcelona lipsește.

Plus micile detalii, șansa care a fost într-o singură parte. Dacă Barcelona dă gol în minutul 2 la acea fază a lui Messi, e greu de spus ce se poate întîmpla. Dacă arbitrul dă penalty la faza cu Pedro, la 0-1 (despre care Ion Crăciunescu mi-a spus limpede că e penalty clar, fiind vorba de o poziție cîștigată, deși eu la Fotbal European am spus că nu e), și se face 1-1, iar nu se știe ce se poate întîmpla. Și dacă Pique nu face o gafă de proporții pentru un fundaș central de talia lui, care ar fi trebuit să știe că un atacant cu viteza lui Ronaldo se tatonează nu se atacă decisiv în careu, și nu se face 0-1 atît de devreme, iar nu se știe ce se poate întîmpla.

Se știe în schimb ce s-a întîmplat. Încă o demonstrație de forță a Madridului și a lui Cristiano Ronaldo în casa dușmanului. Situație în oglindă cu cea de acum doi ani, cînd Messi și Barcelona defilau pe ”Bernabeu”. Eu cred că această schimbare de roluri are un singur motiv: Jose Mourinho. Și dacă în articolul despre situația de la Barcelona am spus că nu văd clar cum ar putea Tito Vilanova să redreseze situația, trebuie să spun și că nu văd clar cum se va descurca Real Madrid după plecarea lui Mourinho.

 

Toți ceilalți îți spun ce se întîmplă, eu îți spun și de ce se întîmplă
Recomand
Givenchy Sephora
blouseroumaine-shop.com
Vola.ro
Articole recente
Comentarii recente
  • Negru Eduard on NIMIC DE ROMÂNIANoi deocamdat? sunt departe de a în?elege fotbalul ,mereu oamenii compara juc?torii actuali cu genera?ia de aur,mereu tr?im în trecut [...]
  • Razvan on ETERNUL ȘI FASCINANTUL CRISTIANOCristiano ar fi o a doua variant?. Cred c? psg ar trebui s? se uite exact ca Marseille în 91. [...]
  • nm.bradu on KANE, ”NOUARUL” CU ZECEStiu ca la noi (si, sincer, si pe afara) drepturile animalelor sunt o gluma, iar lumea spune ca "ce, ma, [...]
  • Vlad on MESSI ȘI BALOANELE SALECu tot respectul domnule Niculescu.Daca mâine Leipzig, Augsburg, Freiburg sau Hertha joaca împotriva oric?rei echipe na?ionale din America de Sud [...]
  • Viorel Costiniuc on MESSI ȘI BALOANELE SALEIn mare parte, vinovatii acestei mari minciuni a fotbalului, este presa care il umfla nejustificat pe Messi. Nu exist? o [...]
Twitter
Arhivă